Trump ar fi de acord ca Putin să medieze între Israel şi Iran. Ce implicare va avea SUA

0
Publicat:

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat duminica aceasta că este "deschis" ca preşedintele rus, Vladimir Putin, să joace un rol de mediator în conflictul dintre Israel şi Iran, în care este "posibil" ca Statele Unite să fie implicate.

Donald Trump și Vladimir Putin FOTO: EPA EFE

Preşedintele american a asigurat, de asemenea, că nu există "niciun termen limită" pentru revenirea iranienilor la masa negocierilor, a relatat duminică dimineaţă pe X jurnalistul Rachel Scott, de la ABC News.

Donald Trump, un aliat al Israelului, a cerut vineri Iranului să ajungă la un acord cu Statele Unite privind programul său nuclear, în timp ce o nouă rundă de discuţii indirecte era programată pentru duminică în Oman. Însă Muscat a anunţat sâmbătă că aceste discuţii nu vor avea loc, Iranul acuzând Israelul de subminarea lor, scrie Agerpres.

Întrebat despre posibilitatea ca Vladimir Putin să medieze în acest conflict, preşedintele republican a răspuns: "Este deschis la asta. Este pregătit, m-a sunat în legătură cu asta, am discutat pe larg. Am vorbit despre asta mai mult decât despre propria sa situaţie".

Cei doi preşedinţi au vorbit la telefon sâmbătă, iar "escaladarea periculoasă din Orientul Mijlociu" a fost în centrul convorbirii, potrivit Kremlinului.

Rusia a denunţat, vineri, loviturile "inacceptabile" ale Israelului împotriva Iranului.

Donald Trump a declarat din nou duminică pe ABC cu privire la conflictul dintre Israel şi Iran că "este posibil să ne implicăm". "Dar nu suntem, în acest moment, implicaţi", a adăugat el.

Statele Unite, care au calificat joi seara drept "unilateral" atacul Israelului împotriva Iranului, şi-au ajutat totuşi aliatul să doboare rachetele iraniene îndreptate spre teritoriul israelian.

"Iranul şi Israelul ar trebui să ajungă la un acord şi vor ajunge la un acord", a scris duminică preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social, adăugând că "multe apeluri şi întâlniri au loc chiar acum".

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort