Trump, acuzat că a plătit vedete porno

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump FOTO AFP

Donald Trump a ajuns în mijlocul unui scandal cu actriţe porno. Preşedintele american este acuzat că a plătit cel puţin două starlete de filme pentru adulţi pentru a nu vorbi despre relaţiile sexuale avute cu el. Unul dintre acte s-a consumat la un an de la căsătoria multimiliardarului cu cea de-a treia şi ultima soţie a sa, Melania, relatează presa americană.

Potrivit The Wall Street Journal (WSJ), avocatul Michael Cohen a intermediat o plată către Stephanie Clifford, cunoscută ca Stormy Daniels în industria pornografică, pentru a nu face publică relaţia sexuală avută cu Donald Trump. În iulie 2006, în timpul unui turneu de golf lângă Lacul Tahoe, la graniţa dintre Nevada şi California, Trump a chemat-o pe Clifford în camera sa de hotel, iar actriţa porno a acceptat invitaţia. Întâmplarea a avut loc la un an de căsătoria miliardarului cu modelul de origine slovenă Melania Knavs, actuala primă-doamnă a Statelor Unite. În vara lui 2016, actriţa începuse negocieri cu ABC News pentru un material despre acel episod, dar a decis apoi, cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale, să păstreze tăcerea în schimbul sumei de 130.000 de dolari, scrie WSJ.

Stephanie Clifford, alias Stormy Daniels FOTO Inquisitr

A doua zi de la publicarea acestei informaţii, încă o actriţă a spus că şi ea a fost invitată în acea cameră, dar nu s-a dus.

„Stormy mi-a spus că s-a întâlnit cu Donald Trump în timpul turneului şi că urmează să se vadă din nou mai târziu, în cursul serii. M-a invitat şi pe mine, spunându-mi că Donald ştie foarte bine că sunt acolo şi vrea să mă vadă“, a declarat Alana Evans pentru Daily Beast.

„Deşi am refuzat, m-a invitat de mai multe ori. Puteam să înţeleg că era cu Donald, mai ales că spunea: «Hai Alana, hai să ne distrăm»“, a adăugat starleta.

Alana Evans

O altă actriţă porno, Jessica Drake, ar fi ajuns şi ea la o înţelegere cu avocaţii lui Donald Trump pentru a păstra tăcerea asupra unei relaţii sexuale consumate între ei în trecut, relatează presa americană.

Într-un comunicat publicat vineri, Casa Albă a dezminţit categoric orice întâlnire de natură sexuală între Donald Trump şi Stormy Daniels: „Sunt informaţii vechi, reciclate, care au fost publicate şi dezminţite ferm înainte de alegeri“.

Contactată de Daily Beast pentru a oferi o reacţie la spusele Alanei Evans, Casa Albă nu a răspuns.

În ultimii ani, Donald Trump a fost acuzat de peste 20 de femei, inclusiv de Jessica Drake, de hărţuire sexuală şi comportament neadecvat cu ele, acuzaţii respinse atât de preşedintele american, cât şi de echipa sa.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume