Trump a oprit programul CIA de echipare şi formare a unor rebeli sirieni pentru a-şi îmbunătăţi relaţiile cu Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Trump a decis să oprească programul secret al CIA de echipare şi formare a anumitor grupări rebele care luptă împotriva Guvernului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, afirmă două surse oficiale americane, o solicitare a Rusiei, aliata lui al-Assad, relatează Reuters.

 Potrivit uneia dintre surse, această decizie face parte dintr-un efort al administraţiei de a-şi îmbunătăţi relaţiile cu Rusia care, împreună cu grupări susţinute de Iran, a reuşit să menţină la putere Guvernul lui al-Assad în ultima parte a celor şase ani de război.

Acest program CIA a fost lansat în 2013, în cadrul eforturilor administraţiei preşedintelui de la acea vreme Barack Obama de a-l îndepărta pe liderul sirian de la putere, însă fără succes, afirmă oficialii citaţi, ambii la curent cu programul şi care au solicitat protecţia anonimatului.

 The Washington Post (WP) a dezvăluit miercuri suspendarea programului.

O purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders a refuzat să comenteze pe această temă la o conferinţă de presă la Casa Albă.

Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA) a refuzat, la rândul ei să comenteze.

Decizia a fost luată împreună cu consilierul pe probleme de securitate naţională H.R. McMaster şi directorul CIA Mike Pompeo, după ce aceştia s-au consultat cu oficiali de rang inferior şi înainte de întâlnirea lui Donald Trump, pe 7 iulie, cu omologul său rus Vladimir Putin la summitul G20 de la Hamburg, în Germania.

Ea nu a făcut parte din negocierile americano-ruse cu privire la un armistiţiu în sud-vestul Siriei, au precizat cei doi oficiali.

Unul dintre ei a apreciat că Statele Unite nu fac deloc o concesie majoră, având în vedere forţa cu care se agaţă al-Assad de putere, însă nu în toată Siria, ”ci este un semnal adresat lui Putin, potrivit căruia administraţia (lui Trump) vrea să-şi îmbunătăţească relaţiile cu Rusia”.

Trump este vizar de multiple anchete ale Congresului şi unui procuror special cu privire la amestecul rus în alegerile americane din 2016 şi la o eventuală complicitate între echipa sa de campanie şi Rusia.

Moscova a negat acuzaţiile formulate de spionajul american cu privire la amestecul în alegerile americane, iar Trump a respins acuzaţii de complicitate între echipa sa de campanie şi ruşi.

Un ”inconvenient” al programului CIA, a apreciat unul dintre oficialiii citaţi, este că unii rebeli înarmaţi şi antrenaţi au dezertat şi au intrat în Statul Islamic şi în alte grupări radicale, iar unii membri ai fostei administraţii Obama erau deja în favoarea abandonării acestui program.

Înainte să preia puterea, în ianuarie, Trump a sugerat că ar putea să pună capăt susţinerii unor grupări din cadrul Armatei Siriene Libere (ASL) şi să dea prioritate luptei împotriva Statului Islamic.

Un efort separat al forţelor americane de a forma, înarma şi susţine alte grupări rebele siriene cu atacuri aeriene şi prin alte acţiuni vor continua, afirmă ambele surse citate.

Însă, în afara unor atacuri aeriene, după ce armata siriană a comis un atac cu armament chimic, administraţia Trump nu a consolidat susţinerea militară americană dincolo de ceea ce a făcut deja Obama.

Mai multe pentru tine:
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar