Tillerson: SUA, dezamăgite că preşedintele Poloniei a promulgat legea care instituie pedepse cu închisoarea pentru cei care atribuie statului polonez crimele nazismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA

Statele Unite sunt dezamăgite că preşedintele Poloniei a promulgat legea care instituie pedepse cu închisoarea pentru cei care atribuie statului polonez crimele nazismului, declară secretarul de Stat american Rex Tillerson.

„Statele Unite sunt dezamăgite că preşedintele Poloniei a promulgat legea care instituie pedepse penale pentru cei care atribuie statului polonez crimele nazismului. Înţelegem că această lege va fi transmisă Tribunalului constituţional al Poloniei", afirmă Tillerson, conform unei declaraţii postate pe site-ul Departamentului de Stat, potrivit căreia intrarea în vigoare a unei astfel de legi va afecta libertatea de expresie, precum şi cercetările academice.

Statele Unite reafirmă că termeni precum „lagărele morţii din Polonia” sunt dureroşi şi incorecţi.

„Astfel de inexactităţi istorice afectează Polonia, un puternic aliat al nostru, şi trebuie combătute în moduri care să protejeze libertăţile fundamentale. Considerăm că o dezbatere deschisă, burse şi educaţia sunt cele mai bune mijloace pentru a contracara discursul incorect", consideră Tillerson.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a anunţat marţi că va promulga controversata lege cu privire la Holocaust, menită să apere imaginea ţării sale în străinătate, dar care a provocat tensiuni puternice cu Israelul, Statele Unite şi Ucraina, relatează AFP.

Şeful statul polonez a cerut totodată Curţii Constituţionale să verifice conformitatea acestei legi cu legea fundamentală în privinţa libertăţii de exprimare şi a pedepselor importante cu închisoarea pe care le impune celor care acuză naţiunea sau statul polonez de participare la crimele naziste.

Legea prevede pedeapsa cu închisoarea de până la trei ani în cazul celor care vorbesc despre ”lagăre ale morţii poloneze”, sugerând astfel ”în mod public şi împotriva faptelor” că naţiunea sau statul poloneze au fost complici ai crimelor comise de Germania nazistă.

Avizul Curţii ar putea să fie cunoscut după intrarea în vigoare a legii, scrie Reuters.

Guvernul de dreapta de la Varşovia consideră că legea este necesară în vederea apărării reputaţiei polonezilor ca victime ale agresiunii naziste.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online