Tensiuni crescânde între SUA și Cuba. Washingtonul acuză țara că permite unui număr mare de mercenari să lupte alături de Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia preşedintelui Donald Trump mobilizează diplomaţii americani în scopul de a face lobby pe lângă guverne împotriva unei rezoluţii a ONU ce solicită Washingtonului să ridice embargoul impus Cubei. Washingtonul invocă printre argumente sprijinul acordat de Cuba războiului Rusiei în Ucraina, potrivit unui document intern al Departamentului de Stat consultat de Reuters.

Ambasada SUA în Cuba FOTO EPA-EFE

Guvernul cubanez sprijină activ invazia Rusiei în Ucraina, un număr de până la 5.000 de cubanezi  luptând alături de forţele Moscovei, se arată în telegrama neclasificată, datată 2 octombrie, și trimisă către zeci de misiuni diplomatice americane.

Rezoluţia neobligatorie a fost adoptată în Adunarea Generală a ONU cu o largă majoritate, în fiecare an, începând din 1992.

Anul trecut, Adunarea Generală a adoptat rezoluţia cu 187 de voturi favorabile. Statele Unite şi Israelul au fost singurele ţări care au votat împotriva, în timp ce Moldova s-a abţinut.

Potrivit telegramei, rezoluţia ONU învinuiește „în mod incorect” Statele Unite pentru problemele Cubei, care, potrivit Washingtonului, sunt cauzate de „propria corupţie şi incompetenţă” a Cubei.

Obiectivul acestei iniţiative este de a arăta opoziţia administraţiei, reducând semnificativ numărul voturilor „pentru”.

„Voturile „nu” sunt preferabile, dar abţinerile sau absenţele/neparticiparea la vot sunt, de asemenea, utile”, se menţionează în telegramă, care adaugă că Washingtonul are nevoie de „aliaţi şi parteneri cu aceeaşi viziune” în această chestiune.

Departamentul de Stat a declarat că Havana se foloseşte de rezoluţia anuală a ONU ca mecanism pentru a se victimiza şi că nu merită sprijinul democraţiilor aliate ale Americii.

„Administraţia Trump nu va rămâne pasivă şi nu va sprijini un regim ilegitim care subminează interesele noastre de securitate naţională în regiune”, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat într-un comentariu trimis prin e-mail.

De partea cealaltă, guvernul cubanez dă vina pe sancţiunile SUA pentru criza în care se află ţara, cea mai gravă recesiune economică din ultimele decenii, caracterizată prin penuria de bunuri de bază, infrastructură în colaps şi inflaţie galopantă.

Statele Unite au impus zeci de noi sancţiuni asupra insulei din Caraibe de la instituirea embargoului comercial după revoluţia lui Fidel Castro din 1959.

De la preluarea celui de-al doilea mandat, Trump a dublat sancţiunile, reintroducând Cuba pe lista statelor care sponsorizează terorismul, înăsprind restricţiile financiare şi de călătorie şi sancţionând cetăţenii ţărilor terţe care găzduiesc medici cubanezi, potrivit news.ro.

Mercenari cubanezi în Ucraina

Departamentul de Stat propune peste 20 de puncte de discuţie, acuzând Cuba că îşi risipeşte resursele limitate, că refuză poporului său drepturile fundamentale ale omului şi că reprezintă o ameninţare la adresa păcii internaţionale.

Cuba şi preşedintele său, Miguel Diaz-Canel, susţin activ războiul Rusiei în Ucraina, se arată în telegramă: „După Coreea de Nord, Cuba este cel mai mare contribuitor de trupe străine la agresiunea Rusiei, cu aproximativ 1000-5000 de cubanezi care luptă în Ucraina”.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat nu a dorit să ofere detalii suplimentare despre luptătorii cubanezi, limitându-se să spună că Washingtonul are cunoştinţă despre rapoartele potrivit cărora aceştia luptă alături de trupele ruse în Ucraina. „Regimul cubanez nu a reuşit să-şi protejeze cetăţenii de a fi folosiţi ca pioni în războiul dintre Rusia şi Ucraina”, a spus acesta.

În ultimele săptămâni, oficialii ucraineni au avertizat congresmenii americani cu privire la amploarea crescândă a recrutării mercenarilor din Cuba de către Rusia pentru a lupta în Ucraina.

Guvernul cubanez este acuzat totodată subminarea democraţiilor din emisfera vestică, pe fondul tensiunilor crescânde dintre Washington şi Venezuela, cel mai important aliat politic şi economic al Cubei. Armata americană a efectuat atacuri asupra unor nave din Venezuela despre care susţine că transportau droguri, cel mai recent dintre ele având loc sâmbătă.

Miercuri, ministrul cubanez de externe Bruno Rodriguez a cerut Naţiunilor Unite să împiedice Statele Unite să înceapă un război în regiune. El a afirmat că lupta împotriva traficului de droguri în numele securităţii naţionale a SUA este un „pretext grosolan şi ridicol” pentru agresiune.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”