Suspectul în atacul asupra lui Salman Rushdie, americanul Hadi Matar, „surprins” că scriitorul a supravieţuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hadi Matar atacatorul lui Salman Rushdie FOTO Getty Images

Americanul acuzat de înjunghierea lui Salman Rushdie, Hadi Matar, în vârstă de 24 de ani, se declară, într-un interviu acordat tabloidului New York Post (NYP), „surprins” de faptul că autorul „Versetelor satanice” a supravieţuit atacului pe care l-a comis vineri în timpul unei conferinţe în statul New York, relatează AFP.

„Când am auzit că a supravieţuit, am fost surprins”, declară Hadi Matar New York Post, care precizează că l-a contactat în închisoare.

Suspectul, arestat imediat după agresiune, a pledat sâmbătă nevinovat de tentativă de omor şi urmează să compară joi în justiţie.

Hadi Matar, în vârstă de 24 de ani, nu a spus dacă a fost inspirat de fatwa ayatollahului Khomeiny din 1989, care îndeamnă la uciderea autorului ”Versetelor satanice”, considerate blasfemiatoare.

„Eu îl stimez pe ayatollah. Cred că este o persoană remarcabilă. Asta e tot ce-aş spune despre asta”, dă el asigurări tabloidului newyorkez, care scrie că avocaţii acestuia l-au sfţtuit să nu vorbească despre acest subiect.

Hadi Matar declară ziarului că a citit ”câteva pagini” din romanul lui Salman Rushdie.

Scriitorul britanic, în vârstă de 75 de ani, înjunghiat de aproximativ zece ori, a fost evacuat cu elicopterul către un spital şi a fost conectat pentru o scurtă perioadă de timp la un ventilator, după care starea i s-a ameliorat.

„Calea refacerii a început”, anunţa agentul acestuia duminică.

„Nu-mi place această persoană. Nu cred că e un om bun”, declară suspectul New York Post despre intelectual.

„Nu-mi place, nu-mi place deloc”, insistă el.

„Este unul care a atacat islamul”, acuză el.

Uitându-se la videoclipuri cu scriitorul, pe YouTube, a constat că este „ipocrit”, declară el.

El dă asigurări că nu se află în contact cu Gardienii Revoluţiei din Iran şi că a aflat despre prezenţa lui Salman Rushdie la o conferinţă la un centru cultural, la Chautauqua, în nord-vestul statului New York, de pe Twitter.

Originar din statul New Jersey, el povesteşte tabloidului că a luat autobuzul până la Buffalo, iar apoi un Lyft - concurenţa Uber şi a taxiurilor - până la Chautauqua.

„Nu făceam nimic anume. Mă plimbam”, declară el, „am stat afară tot timpul”.

În timp ce Salman Rushdie urca pe scena unui amfiteatru, un bărbat a sărit pe estradă şi l-a înjunghiat de mai multe ori în gât şi în abdomen.

Hadi Matar s-a întors „schimbat” şi mult mai religios dintr-o călătorie, în 2018, în Liban, ţara de origine a familiei sale, a declarat luni mama acestuia site-ului tabloidului britanic Daily Mail.

Mai multe pentru tine:
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte