SUA: Un bărbat a supravieţuit, după ce a stat 47 de minute în moarte clinică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Stalele Unite ale Americii, Joe Tiralosi, în vârstă de 56 de ani, a supravieţuit după ce a stat 47 de minute în moarte clinică, timp în care a suferit patru stopuri cardiace, după cum informează CBS.

„Aceşti medici nu s-au oprit”, a declarat, printre lacrimi, pacientul care a scăpat ca prin minune de moarte. „Dacă doctorii nu ar fi insistat atât, eu nu aş mai fi fost acum, aici”, a completat Joe Tiralosi.

Joe Tiralosi a fost readus la viaţă cu eforturi supraomeneşti din partea echipei medicale de la Spitalul Presbiterian din New York. În urmă cu trei luni şansele lui Joe de a mai avea o viaţă erau practic inexistente. A ajuns la urgenţe pentru că se simţea foarte rău. La nici un minut de la momentul în care a păşit în spital, şi-a pierdut cunoştinţa, anunţă sursa citată în pagina electronică.

Medicii au început resuscitarea, care a durat 47 de minute. În acest timp, pacientului i s-a oprit inima de patru ori. După 4500 de mişcări de masaj cardiac, în mod miraculos, pulsul lui Tiralosi a revenit. Au urmat trei zile de comă indusă şi Joe a început să-şi revină, fără să sufere nici o afecţiune neurologică. Acum bărbatul se recuperează.

În majoritatea cazurilor, dacă inima cedează, moartea survine la mai puţin de zece minute de la momentul stopului cardiac. Doar în 30% dintre cazuri există şanse de supravieţuire, dar, de cele mai multe ori, pacienţii rămân cu leziuni pe creier.

Pe data de 17 august, Tiralosi a intrat în camera de gardă a spitalului având stări de vomă, fiindu-i rău şi explic-nd că este dezorientat. Pacientul s-a prăbuşit un minut mai târziu, fiind internat de urgenţă. „Medicii au fost profesionişti şi au crezut în şansa mea de a trăi”, a explicat bărbatul în vârstă de 56 de ani.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG