SUA. Texasul autorizează purtarea armelor de foc în public, fără permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorul republican al Texasului Greg Abbott a promulgat o lege care autorizează purtarea armei în public fără permis - ultima măsură dintr-o serie de măsuri care lărgesc drepturile în domeniul armelor de foc în state conservatoare din Statele Unite, relatează AFP.

 Această lege, adoptată în mai de Senatul şi Camera Reprezentanţilor locale, dominate de către republicani, în acest stat din Sud, permite oricărei persoane în vârstă de peste 21 de ani care nu este vizată de o interdicţie de a purta arme de foc să poarte o armă de foc în public - fără permis.

Legea urmează să intre în vigoare la 1 sepembrie 2021.

Potrivit publicaţiei locale Texas Tribune, guvernatorul Greg Abbott urmează să prezideze o ceremonie de promulgare a textului joi.Greg Abbott a anunţat că are să promulge legea dacă este adoptată de ambele Camere ale Congresului local.

 ”Este un lucru adoptat de alte 20 de state şi a venit timpul ca Texasul să-l adopte şi el”, declara el în aprilie la postul local de radio WBAP.

Însă opozanţii, mai ales democraţii din texas şi din întreaga ţară avertizează că o relaxare a reglementărilor privind armele de foc va provoca şi mai multă violenţă.

Ei citează exemplele atacului armat de la Austin, capitala Texasului, soldat cu un mort şi 13 răniţi în noaptea de 11 spre 12 iunie, şi într-un supermarket din El Paso, în 2019, soldat cu 22 de morţi şi 23 de răniţi.

 Aleasa texană în Camera Reprezentanţilor americană Veronica Escobar a denunţat miercuri faptul că Greg Abbott ”a ales să trădeze victimele violenţei armelor de foc” prin promulgarea legii.

”În pofida unei susţineri masive a unei legislaţii vizând să prevină violenţa armelor de foc, republicanii, conduşi de către un guvernator laş preferă să dezerteze pentru a atrage atenţia lobbyului armelor de foc, în loc să prevină violenţa armată şi să aducă un omagiu victimelor şi supravieţuitorilor de la El Paso şi din tot Texasul”, a denunţat ea pe Twitter.

Reprezentanta Vikki Goodwin i-a cerut luni guvernatorului să se opună prin veto legii, în urma atacului armat de la Austin.

”Trebuie să intervenim pentru a rupe cercul vicios”, îndeamnă ea.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”