SUA: Testele cu rachete balistice efectuate recent de Coreea de Nord sunt îngrijorătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: KCNA

Testele cu rachete balistice efectuate recent de Coreea de Nord sunt îngrijorătoare şi contraproductive pentru eforturile de a reduce tensiunile, iat Phenianul ar trebui în schimb să participe la discuţii, a declarat duminică trimisul Statelor Unite în această ţară citat Reuters.

Adresându-se reporterilor după întâlnirea cu omologul său sud-coreean la Seul, reprezentantul special Sung Kim a spus că Statele Unite sunt angajate să exploreze ”diplomaţia susţinută şi de fond” cu Coreea de Nord.

”Obiectivul nostru rămâne denuclearizarea completă a peninsulei coreene. De aceea recentul test de rachete balistice efectuat de Phenian, unul dintre mai multele care au avut loc în ultimele şase săptămâni, este îngrijorător şi contraproductiv pentru a face progrese către o pace durabilă în peninsula coreeană”, a spus Kim.

Phenianul a respins până acum propunerile SUA, acuzând Washingtonul şi Seulul că vorbesc despre diplomaţie în timp ce intensifică tensiunile cu propriile lor activităţi militare.

Joi, Nordul a declarat că Statele Unite au reacţionat exagerat la un test cu rachete balistice lansate de pe submarine, pe care l-a numit defensiv, şi a pus sub semnul întrebării sinceritatea ofertelor Washingtonului de negocieri, avertizând asupra consecinţelor.

Acea lansare a încălcat mai multe rezoluţii ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi reprezintă o ameninţare pentru vecinii Coreei de Nord şi pentru comunitatea internaţională, a spus Kim.

”Solicităm RPDC să înceteze aceste provocări şi alte activităţi destabilizatoare şi, în schimb, să se angajeze în dialog”, a spus el, folosind iniţialele numelui oficial al Coreei de Nord.

”Rămânem pregătiţi să ne întâlnim cu RPDC fără condiţii prealabile şi am clarificat că Statele Unite nu au nicio intenţie ostilă faţă de RPDC”.

Trimisul sud-coreean pentru probleme nucleare Noh Kyu-duk a declarat că întâlnirea de duminică cu Kim a inclus discuţii ”serioase” cu privire la propunerea de la Seul de a declara în mod oficial sfârşitul stării de război care există tehnic de când Războiul Coreean din 1950-1953 s-a încheiat cu un armistiţiu şi nu cu tratat de pace.

Oficialii sud-coreeni văd o astfel de declaraţie ca un gest de bunăvoinţă pentru a începe discuţiile. Kim a spus că Washingtonul discută modalităţi de a face progrese cu Coreea de Nord, inclusiv propunerea de încheiere a războiului cu Sudului şi posibile proiecte de ajutor umanitar.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui