SUA: Senatul votează joi dimineaţă pentru a evita închiderea serviciilor federale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Senatul Statelor Unite urmează să voteze joi dimineaţă pentru a aproba un proiect de lege a bugetului în scopul evitării întreruperii finanţării guvernului federal vineri, a anunţat liderul majorităţii Senatului, Chuck Schumer.

Nivelul datoriei SUA este de aproape 29 de trilioane de dolari, iar dacă până la 18 octombrie Congresul nu votează majorarea plafonului îndatorării, administraţia americană riscă să intre în incapacitate de plată cu consecinţe la nivel global, conform CNN.

În cadrul procesului legislativ, proiectul legii bugetului va trebui apoi adoptat rapid de Camera Reprezentanţilor, unde democraţii deţin majoritatea, astfel încât preşedintele Joe Biden să îl poată promulga până joi la miezul nopţii, evitându-se astfel paralizia serviciilor federale, cunoscută sub denumirea de închidere (shutdown).

Liderul democrat a anunţat miercuri seară că democraţii au ajuns la un acord cu republicanii cu privire la un proiect de lege pentru a menţine guvernul finanţat până la începutul lunii decembrie şi va vota joi măsura de prevenire a închiderii.

"Avem un acord cu privire la CR - rezoluţia continuă pentru a preveni închiderea guvernului - şi ar trebui să votăm asta mâine dimineaţă", a spus Schumer, citat de CNN. Proiectul de lege va include finanţare de urgenţă pentru gestionarea dezastrelor naturale şi pentru a ajuta la relocarea refugiaţilor afgani, a declarat democratul din New York.

Efortul de prevenire a închiderii a fost prins în ultimele zile într-o luptă cu privire la modul de abordare a crizei legată de apropierea de limita datoriei. Democraţii au încercat iniţial să asocieze cele două probleme fiscale - limita datoriei şi finanţarea guvernamentală - şi să adopte legislaţie care să le rezolve pe ambele, dar care s-a împotmolit în Senat din cauza opoziţiei republicane.

Republicanii au spus că vor sprijini un proiect de lege de finanţare „curat”, care nu include o dispoziţie privind limita datoriei, argumentând că democraţii trebuie să soluţioneze singuri limita datoriilor fără voturi ale partidului republican. Democraţii au contrazis, spunând că abordarea limitei datoriilor este o responsabilitate bipartidă comună.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră