SUA recunoaşte că misterioasele obiecte aeriene doborâte recent ar fi putut avea scopuri inofensive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SUA nu au deocamdată „niciun indiciu” că cele trei obiecte zburătoare doborâte recent ar fi de origine chineză sau că ar fi avut funcţii de spionaj, a declarat marţi John Kirby, potrivit AFP şi Reuters., citate de Agerpres.

John Kirby. FOTO EPA EFE

„Obiectele” la care face referire purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, altele decât balonul chinezesc distrus la 4 februarie şi despre care Washington afirmă că spiona teritoriul american, „ar putea să fi fost baloane cu funcţii comerciale sau ştiinţifice inofensive”, a recunoscut acesta.

Potrivit acestuia, avionul de vânătoare trimis duminică pentru unul din aceste obiecte deasupra lacului Huron, la frontiera canadiană, şi-a ratat ţinta, iar o primă rachetă a căzut direct în lac, astfel că obiectul a fost distrus de o altă rachetă.

John Kirby: „Nu am găsit resturi”

Analiza fragmentelor acestor obiecte va stabili natura, uzul sau provenienţa acestor obiecte, însă, spune John Kirby, operaţiunile de recuperare se anunţă incerte. Rămăşiţele obiectelor doborâte vineri deasupra Alaskăi, sâmbătă deasupra Yukonului, în nord-vestul Canadei, şi duminică deasupra lacului Huron, au căzut în ape îngheţate, în zone îndepărtate sau în adâncul lacului.

„Nu am găsit resturi” până acum, a repetat Kirby, menţionând că toate informaţiile pe care le comunică sunt bazate mai ales pe observaţiile făcute de piloţii avioanelor de vânătoare trimise în zonă.

Pe fondul acestor incertitudini, Casa Albă s-a văzut obligată să nege luni, în mod oficial, orice provenienţă „extraterestră” a obiectelor doborâte.

În schimb, oferă informații mai detaliate privind balonul chinezesc doborât anterior care, potrivit Washingtonului, purta echipament de supraveghere şi făcea parte dintr-un vast program de spionaj global al Chinei, o acuzaţie pe care China a negat-o vehement.

Balonul chinezesc ar fi fost și motivul pentru care SUA și-au ajustat sistemele radar, ceea ce a condus la aceste descoperiri şi distrugeri succesive de „obiecte” zburătoare.

Mai multe pentru tine:
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare