SUA pregătesc noi sancțiuni asupra Rusiei. Mișcarea făcută de Biden înainte de plecarea de la Casa Albă

0
Publicat:

Președintele în exercițiu al SUA, Joe Biden, urmează să anunțe, săptămâna aceasta, noi sancțiuni asupra Rusiei, a transmis o sursă din cadrul administrației americane.

Biden urmează să anunțe noile sancțiuni săptămâna aceasta FOTO EPA EFE

Mișcarea vine în contextul în care SUA încarcă să întărească efortul de război al Kievului înainte de instalarea la Casa Albă a lui Donald Trump.

Administrația Biden pregătește, de asemenea, un nou ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 500 de milioane de dolari, care include rachete pentru apărarea antiaeriană, muniţie aer-sol şi echipamente de sprijin pentru avioanele de luptă F-16, transmite Agerpres.

Îngrijorări legate de revenirea lui Trump la Casa Albă

Revenirea la Casa Albă a preşedintelui ales Donald Trump, pe 20 ianuarie, a generat speranţe privind o soluţie diplomatică pentru încetarea invaziei ruse în Ucraina, dar şi temeri, la Kiev, că o pace rapidă ar putea presupune un preţ ridicat.

Consilieri ai lui Trump au formulat propuneri de încetare a războiului din Ucraina care ar însemna practic cedarea de părţi importante din teritoriul ţării către Rusia, pentru viitorul previzibil. Consilieri ai lui Biden afirmă la rândul lor că vor să plaseze Ucraina în cea mai puternică poziţie posibil pe câmpul de luptă pentru a-i asigura un avantaj în cazul unor posibile negocieri cu Rusia, în acest an.

Nu au fost făcute cunoscute deocamdată detalii privind sancţiunile pe care le pregăteşte Biden pentru ultimele sale zile de mandat, dar consilierii preşedintelui în exerciţiu îi informează pe cei ai lui Trump în legătură cu măsurile pe care le iau, a asigurat oficialul citat.

Veniturile din petrol ale Rusiei, ținta sancțiunilor

Reuters a relatat mai devreme săptămâna aceasta, citând trei surse, că SUA pregătesc noi sancţiuni vizând veniturile din petrol ale Rusiei care o ajută să finanţeze războiul din Ucraina, iar una dintre surse a afirmat, fără a da nume, că vor fi vizate două companii petroliere ruse, peste 100 de nave de transport al ţiţeiului şi traderi de petrol, precum şi companii de asigurare ruse.

Sursa a mai spus că majoritatea armelor şi muniţiilor promise Ucrainei au fost livrate şi restul sunt pe drum, iar rezervele critice de muniţie ale Ucrainei sunt într-o situaţie bună.

Guvernul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a cerut insistent un sprijin mai mare în armament decât era dispus iniţial Biden să-i ofere, dar în cele din urmă acest ajutor i-a fost acordat, ceea ce a dus la întâlniri private tensionate pe subiecte ca tancurile Abrams, avioanele F-16 şi sistemele ATACMS.

Privind retrospectiv, a menţionat oficialul american, niciunul dintre aceşti paşi nu a dus la câştiguri majore ale Ucrainei pe câmpul de luptă.

Ucraina are nevoie de angajamente de securitate

Ucraina ar putea avea nevoie de angajamente de securitate, inclusiv potenţiala aderare la NATO, pentru a preveni un viitor atac rus, după negocieri de pace, a mai notat oficialul citat.

Oficialii militari americani studiază în acelaşi timp operaţiunile nord-coreene din războiul din Ucraina pentru a evalua cum s-ar comporta acestea într-un conflict în Asia. Mii de soldaţi nord-coreeni se crede că susţin forţele ruse în războiul lor cu Ucraina, aminteşte Reuters.

Totodată, SUA ar putea sancţiona noi entităţi chineze pentru eforturile acestora de susţinere a Rusiei, a spus acelaşi oficial.

Săptămâna trecută, ministrul american al finanţelor, Janet Yellen, a declarat pentru Reuters că Washingtonul continuă să încerce să diminueze veniturile din petrol ale Rusiei şi accesul acesteia la resurse din străinătate pentru continuarea războiului cu Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”