SUA: O profesoară de biologie de 34 de ani a fost acuzată că a întreţinut relaţii sexuale cu un elev

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O profesoară de liceu din Virginia, Statele Unite, a fost arestată săptămâna trecută, după ce s-a descoperit că a făcut sex cu unul din elevii săi, relatează Fox News.

Aceasta a fost trimisă în judecată pentru patru capete de acuzare. Femeia a fost eliberată vineri, pe o cauţiune de 50.000 de dolari.

O audiere preliminară va avea loc pe 12 iulie.

O condiţie a eliberării pe cauţiune spune că Miranda Pauley nu trebuie să aibă contact cu nicio persoană sub 18 ani, decât în cazul în care minorul este însoţit de un părinte sau un tutore legal, şi nu are voie să intre pe proprietatea şcolii.

Autorităţile locale au declarat că acuzaţiile vin ca urmare a întreţinerii de relaţii sexuale cu un minor, dar nu au precizat dacă acesta era elev la liceul unde preda profesoara. 

Surse din presă  susţin, însă, că au informaţii conform cărora relaţia era între Pauley şi unul din elevii săi, cei doi făcând sex şi în incinta şcolii.

Se pare că relaţia dintre Pauley, care preda la liceu din anul 2006, şi elevul minor s-a petrecut în lunile noiembrie şi decembrie ale anului trecut. Reprezentanţii şcolii au specificat că profesoara a fost concediată, adăugând: „Informaţiile acestea sunt îngrijorătoare, noi tratăm foarte serios astfel de probleme. Deşi regulamentul intern interzice dezvăluirea anumitor detalii ce au legătură cu cadrele noastre didactice, vom continua să cooperăm îndeaproape cu poliţia.”

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!