SUA înăspresc reglementările privind exploatarea gazelor şi petrolului de şist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instalaţii de exploatare a gazelor de şist

Administraţia Barack Obama a adoptat reglementări suplimentare, mai restrictive, privind tehnicile utilizate pentru extragerea gazelor şi petrolului de şist, impunând o mai mare transparenţă referitoare la substanţele chimice utilizate, pe fondul extinderii acestor practici industriale în SUA.

După ani de polemici şi tergiversări, Oficiul pentru administrarea terenurilor a stabilit că firmele care explorează sau extrag gaze şi petrol de şist trebuie să declare ce substanţe utilizează, să îndeplinească toate standardele de profil şi să asigure eliminarea în siguranţă a apelor contaminate folosite în fracturarea hidraulică.

"Noile reglementări vor contribui la avansarea ţării noastre prin asigurarea dezvoltării responsabile şi protejarea resurselor. În contextul în care vom continua să punem la dispoziţie terenuri publice pentru exploatarea petrolului şi gazelor, este esenţial ca publicul să aibă încredere că există metode sigure şi solide de protejare a mediului", a declarat secretarul american pentru Afaceri Interne, Sally Jewell, citat de publicaţia Democrat Gazette.

Potrivit Washington Post, reglementările anunţate vineri au rolul de a minimiza riscurile de contaminare a surselor de apă prin fracturarea hidraulică. Companiile specializate în exploatarea zăcămintelor de şist vor avea nevoie de autorizaţii speciale privind perforarea solului şi vor trebui să aibă rezervoare speciale pentru apele reziduale.

Fracturarea hidraulică implică injectarea de apă cu presiune mare în staturile solului pentru extragerea gazelor şi petrolului care nu ar fi accesibile prin metode convenţionale. În ultimul deceniu, noile tehnici s-au extins şi au revoluţionat industria de profil din Statele Unite, deşi unii specialişti atrag atenţia asupra riscurilor de poluare şi de producere a cutremurelor de suprafaţă.

În Statele Unite există peste 100.000 de platforme de şist instalate pe terenuri publice, asigurând 11% din producţia internă de gaz natural şi 5% din producţia de petrol. Tehnica fracturării hidraulice este utilizată în aproximativ 90% din sondele petroliere şi de gaz construite pe terenuri federale din SUA.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată