SUA: Biden şi Xi Jinping ar urma să discute subiecte precum tensiunile legate de Taiwan şi Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto epa-efe

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez, Xi Jinping, sunt aşteptaţi să discute joi pe tema tensiunilor legate de Taiwan şi Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Securităţii Naţionale a Casei Albe, John Kirby, a declarat că gestionarea concurenţei economice dintre cele două ţări va fi un alt punct central al convorbirii dintre cei doi lideri. 

Acesta va fi al cincilea apel între Xi Jinping şi Joe Biden şi vine într-un moment important în care China a transmis avertizări sportite administraţiei Biden cu privire la posibila vizită a preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, în Taiwanul democratic, considerat de Beijing drept teritoriul său, relatează news.ro.

„Totul, de la tensiunile din Taiwan, până la războiul din Ucraina, precum şi modul în care gestionăm mai bine concurenţa dintre cele două naţiuni, cu siguranţă în sfera economică. Acesta este o convorbire care a fost programată de mult timp şi există deja o agendă destul de solidă de lucruri despre care să vorbească aceşti doi lideri”, a spus Kirby despre subiectele care vor fi discutate.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană