SUA, alegeri 2024. Se anunță o campanie tumultoasă, cum nu s-a mai văzut din 1968, „annus horribilis“ pentru omenire

0
Publicat:

Retragerea preşedintelui american, Joe Biden, din cursa pentru Casa Albă aruncă ţara într-un an electoral ameţitor, care nu s-a mai văzut în istoria SUA din 1968, care a fost un "annus horribilis" plin de surprize, marcat de proteste violente, două asasinate şi o retragere prezidenţială similară cu cea de duminică şi care a adus cu sine unul dintre cele mai mari eşecuri electorale pentru democraţi, scrie luni EFE.

Seria de ghinioane care l-au determinat duminică pe Biden să se retragă din cursa electorală readuce în memorie situaţia preşedintelui Lyndon B. Johnson (1963-1969), care a surprins lumea anunţând că nu va căuta să fie reales cu doar câteva luni înaintea unei convenţii a partidului.

Paralelele sunt mai multe: Lyndon B. Jonhson, cu două infarcturi la activ şi într-o stare de sănătate delicată, a decis în martie 1968 să nu mai candideze pentru a fi reales din cauza nepopularităţii războiului din Vietnam, ceea ce a dus la o convenţie de partid deschisă, în luna august a aceluiaşi an, şi care, la fel ca şi în acest an, a avut loc la Chicago.

"Cea mai mare similitudine, când mă uit înapoi în istoria Americii, sunt alegerile primare din 1968 la care tatăl meu a participat şi a fost asasinat", a declarat Robert F. Kennedy Jr., fiul lui Robert F. Kennedy, care a candidat la preşedinţie tocmai în acel an fatidic şi a fost asasinat în iunie.

1968, "annus horribilis" pentru omenire

Anul 1968 a fost unul tumultuos în istoria SUA. Nemulţumirea generalizată faţă de războiul din Vietnam (1955-1975), la care s-au adăugat îngrijorările aliaţilor săi cu privire la starea sa delicată de sănătate, şi-au pus amprenta asupra lui Johnson.

La 31 martie 1968, el a cedat presiunilor şi într-un discurs televizat şi-a anunţat ieşirea din cursa electorală: "Nu voi căuta şi nici nu voi accepta nominalizarea partidului meu pentru un nou mandat de preşedinte".

Acel discurs neaşteptat a dus la o cursă contracronometru pentru găsirea unui candidat din rândurile democraţilor capabil să-l înfrunte pe republicanul Richard Nixon, care avea un avantaj spectaculos faţă de rivalii săi în sondaje.

S-a înhămat la această sarcină fratele fostului preşedinte John F. Kennedy (JFK), Robert (RFK), care a candidat pentru nominalizarea democrată alături de Eugene McCarthy, activist antirăzboi, şi a ieşit pe primul loc.

După asasinarea lui Kennedy, care a şocat societatea, la nici două luni după ce îşi anunţase candidatura, McCarthy l-a înfruntat pe Hubert Humphrey în alegerile primare ale Partidului Democrat pentru desemnarea candidatului formaţiunii la Casa Albă, la convenţia care a avut loc la Chicago. Humphrey a câştigat nominalizarea, înfuriind facţiunile care se opuneau intervenţiei din Vietnam.

Între acel an violent, marcat deopotrivă de asasinarea activistului Martin Luther King, şi 2024 există anumite similitudini, inclusiv dacă se ia în calcul tentativa de asasinare împotriva candidatului republican Donald Trump, în timpul unui miting din Pennsylvania, pe 13 iulie.

Chicago, un bastion blestemat pentru democraţi

Întâmplare sau destin, convenţia democrată de anul acesta va avea loc la Chicago. Cea din 1968 a fost un punct de cotitură pentru democraţi şi va rămâne în analele istoriei ca fiind una dintre cele mai violente, după ciocnirile dintre protestatarii antirăzboi şi poliţie, care s-au soldat cu arestări în masă într-o atmosferă de haos.

"A fost un haos care a explodat şi a distrus Partidul Democrat timp de un deceniu", a declarat duminica aceasta candidatul independent Robert F. Kennedy Jr.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică