SUA alegeri 2020. Trump sau Biden, ce spun sondajele în statele-cheie. Când vom afla câştigătorul?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Susţinători ai lui Donald Trump şi Joe Biden la marşul de campanie a lui Biden în Giorgia 27 octombrie 2020 Foto EPA-EFE

În ultimă săptămână rămasă până la alegerile prezidenţiale din SUA din 3 noiembrie, avansul lui Joe Biden a avut o uşoară scădere la nivel naţional, iar Trump încă poate câştiga, în funcţie de ce state cheie, respectiv ce state care au votat în 2016 cu Hillary Clinton, obţine sau poate întoarce din drum.

Joe Biden are un avans de sub 10 procente la nivel naţional şi o depăşeşte pe Clinton la intenţiile de vot în statele cheie, dar actualul preşedinte american are încă şanse să câştige al doilea mandat. Ultimele sondaje arată că Biden este cotat cu 51% din votul popular, în timp ce Trump are 42%. Situaţia este destul de similară celei din 2016, dar Biden pare a avea un avantaj mai mare având în vedere că Trump a pierdut din voturi în contextul pandemiei COVID-19. Trump apasă însă tare pe acceleraţie în marşuri de campanie şi poate provoca surprize mai ales în statele strânse.

Câştigătorul trebuie să obţină cel puţin 270 de voturi din 538 în Colegiul Electoral, aceste voturi contând în faţa votului popular.

USA Today analizează stadiul actual al cursei şi cum se pot decide rezultatele în favoarea unuia din candidaţi în funcţie de tendinţele de vot din statele indecise sau decisive pentru înclinarea balanţei. În plus, voturile din unele state sunt numărate mai repede decât în altele şi va conta şi raportul dintre voturile anticipate şi cele din cele ziua alegerilor. Peste 74 de milioane de americani au votat deja, în persoană sau prin corespondenţă şi se estimează că peste 150 de milioane de americani se vor prezenta la scrutinul din acest an.  

Preşedintele SUA poate fi ales în funcţie de voturile din patru grupe de state.

Grupul celor 3 mari state din „Rust Belt“: Michigan, Pennsylvania şi Wisconsin

Cea mai simplă rută spre victorie pentru Biden este să câştige aceste 3 state în care Trump a câştigat cu marjă restrânsă în 2016. Totodată, Biden are nevoie de victorii în toate statele lui Hillary din precedentele alegeri.

Trump a luat sub 1% din voturi în Michigan, Pennsylvania şi Wisconsin în 2016 şi ar trebui să câştige în cel puţin unul din ele pentru a fi reales. În caz contrar, ar depinde de întoarcerea unui stat al lui Hillary Clinton.

Ambele campanii s-au centrat pe Pennsylvania ca stat decisiv, care are şi cei mai mulţi electori, 20, ambii candidaţi organizând marşuri electorale în această săptămână.

Sondajele îl dau câştigător aici pe Biden, care conduce cu 5.3%. În Wisconsin, unde în 2016 Trump a avut doar 0.23 %, Biden are în prezent 8.1%.

Aceste 3 state vor număra voturile prin corespondenţa începând abia din noaptea alegerilor sau de a doua zi, aşa că rezultatele vin cel mai târziu de aici.

Grupul statelor sudice Arizona, Florida, North Carolina

Sunt state în care rezultatele voturilor prin corespondenţă ar putea fi deja ştiute în noaptea alegerilor sau a doua zi.

Biden conduce uşor în sondaje în ele. Trump le-a câştigat în 2016 la o diferenţă medie de sub 4 procente.

Biden iese preşedinte dacă câştigă Florida (29 de electori) şi una din celelalte două state plus toate statele luate de Clinton. Pe de altă parte, Trump ar fi nevoit să câştige toate statele din Midwest din prima grupă.

Invers e valabil pentru Biden, dacă Trump obţine statele din a doua grupă.

Biden conduce în sondaje astfel: Arizona (2.4%), Florida (1.5%), North Carolina (1.2%).

Procentele lui Trump din 2016: Arizona (3.5%), Florida (1.2%), North Carolina (3,7%).

Grupul statelor unde Biden are şanse mai mici

În 2016, Trump a învins în Iowa, Ohio, Georgia şi Texas cu o marjă mai largă decât în statele-cheie sudice enumerate mai sus. Aici cursa e ceva mai strânsă, iar Trump are nevoie să-şi menţină aceste state de partea sa pentru a câştiga. Biden, în schimb, poate câştiga şi fără aceste state.

O mare parte din voturi ar putea fi deja numărate în noaptea alegerilor, iar rezultatele strânse aici poate fi un semnal de probleme pentru Trump peste tot.

Biden conduce în Iowa (2.4%) şi Georgia (1.5%), în timp ce Trump are un avans în Ohio (0.6%) şi Texas (3%).

În 2016, lucrurile stăteau destul de diferit pentru Trump: Iowa (3.5%),, Georgia (0.4%), Ohio (3.7%), Texas (9%).

Grupul statelor pe care Trump speră să le ia de la Clinton

Statele-cheie Minnesota, Nevada şi New Hampshire au fost câştigate de Clinton în 2016 şi sunt cea mai mare variabilă în alegeri. Trump şi-a mai îmbunătăţit cifrele în primele două, dar Biden conduce în sondaje în toate trei, depăşind-o pe Clinton cel puţin în intenţiile de vot.

Trump a mărit numărul de reclame plătite la televiziune în Minnesota şi i-a dat o lovitură electorală lui Biden după ce acesta a vorbit de tranziţia industriei petrolului către forme mai verzi de energie.

Dacă Trump ar lua Minnesota, ar da peste cap calculele în Midwest şi ar compensa un potenţial eşec în Wisconsin sau Michigan. New Hampshire ar putea fi însă de neatins pentru preşedintele american: aici Biden are 11% din intenţiile de vot.

În celelalte două state cheie din grupă, Biden are voturi la jumătate: Minnesota (6%), Nevada (5.2%).

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie