Statuia din New York a fostului preşedinte american Theodore Roosevelt este în curs de demontare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Lucrările pentru retragerea statuii fostului preşedinte american Theodore Roosevelt, în apropiere de Central Park din New York, au început. Instalată, de 80 de ani încoace, la intrarea în Muzeul de Istorie Naturală, sculptura care îl înfăţişează pe preşedinte pe cal, flancat de un afro-american şi un amerindian, este considerată acum degradantă.

Această statuie din bronz a lui Roosevelt, preşedinte din 1901 până în 1909, a cărei retragere a fost anunţată în iunie 2020, este de acum încastrată într-o schelă impunătoare pe amplasamentul din faţa muzeului. Conducerea instituţiei a indicat că lucrările „vor dura câteva luni”, fără să ofere o dată definitivă pentru îndepărtare, potrivit Le Figaro. 

Statuia lui Roosevelt îl înfăţişează pe preşedinte pe cal, având un bărbat de culoare şi un amerindian la picioare, o reprezentare degradantă pentru Muzeul de Istorie Naturală, care a solicitat autorităţilor oraşului retragerea ei. 

Anunţul, în iunie 2020, a venit la puţin timp după moartea lui George Floyd, un afro-american ucis de poliţia din Minneapolis, care a provocat o undă de şoc în Statele Unite cu privire la rasism. Atunci, multe alte figuri istorice au fost ţinte, precum foştii preşedinţi Andrew Jackson şi Thomas Jefferson. Şi în septembrie, statuia uriaşă a generalului confederat Robert Lee, simbol al trecutului sclavagist al ţării, a fost demontată în Virginia. Dacă aceste acţiuni par legitime unora, personalităţi politice şi istorici sunt îngrijoraţi în privinţa unei curse fără sfârşit în această, aparentă, potrivit lor, „cancel culture” (anulare). 

Statuia lui Roosevelt va fi găzduită, în virtutea unui împrumut pe termen lung, în viitoarea bibliotecă preşedinţială „Theodore Roosevelt”, în Dakota de Nord. Acest muzeu înfiinţat în onoarea fostului preşedinte american, care trebuie să se deschidă în 2026, a promis să recontextualizeze obiectul considerat „problematic”, consultându-se cu reprezentanţi nativi amerindieni şi afro-americani. 

Recent, oraşul New York a anunţat că o statuie a lui Jefferson, părintele fondator al SUA, va fi retrasă din sala de Consiliu a aleşilor, pentru că el a deţinut sclavi pe plantaţiile sale din Virginia. 

Alături de George Washington şi Abraham Lincoln, Thomas Jefferson şi Theodore Roosevelt constituie cei patru preşedinţi ale căror chipuri sunt sculptate în roca celebrului Munte Rushmore, din Dakota de Sud.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort