Statelor Unite le va fi „foarte dificil” să revină în Acordul de la Viena, dacă negocierile trenează, avertizează Blinken la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de Stat american Antony Blinken avertizează că Statelor Unite le va fi ”foarte dificil” să revină în Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, dacă negocierile aflate în curs în capitala Austriei devin ”eterne”, relatează AFP.

”Va veni un moment în care, da, va fi foarte dificil să revenim la standardele stabilite prin JCPoA (acronimul englez al numelui acordului)”, avertizează Bliknen într-o conferinţă de presă comună, la Paris, cu omologul său francez Jean-Yves le Drian.

Statele Unite consideră că un acord este în continuare posibil în dosarul nuclear iranian, în pofida faptului că negocierile afate în curs nu au permis încă o apropiere a poziţiilor, anunţa joi un oficial de la Departamentul de Stat.

”Avem în continuare diferende importante, care nu au fost depăşite” în ultima rundă de negocieri, a avertizat acest diplomat, sub protecţia anonimatului.

”Însă nu am fi acceptat o a şaptea rundă de negocieri, dacă nu am fi crezut că este posibil un acord”, a adăugat el, în contextul în care alegerea ultraconservatorului Ebrahim Raisi preşedinte al Iranului a aruncat o umbră asupra acestor negocieri.

Alegerea lui Raisi ”nu ne afectează hotărârea de a încheia un acord”, a dat asigurări oficialul citat, apreciind că ”iranienii au discutat serios până acum” însă a subliniat că ”procesul nu se poate prelungi la nesfârşit”.

Ebrahim Raisi - care urmează să preia funcţia de preşedinte în august - a anunţat luni că nu va autoriza ”negocieri de plăcerea de a negocia” în dosarul nuclear. Însă ”orice negocieri care garantează interesele naţionale ale Iranului vor fi cu siguranţă susţinute”, a dat el asigurări.

Iranul, Statele Unite, Regatul Unit, Franţa, Germania, China, Rusia şi Uniunea Europeană (UE) au încheiat în 2015, la Viena, un acord privind programul nuclear iranian.

Acest acord prevede o ridicare a sancţiunilor impuse de Occident Republicii islamice, în schimbul angajamentului Teheranului de a nu se dota niciodată cu arma atomică şi unei reduceri drastice a programului său nuclear, plasat sub un control strict al ONU.

Însă acordul a fost torpilat în mai 2018 de către fostul preşedinte american Donald Trump, care s-a retras din pact şi a restabilit şi multiplicat sancţiuni americane impuse Iranului.

Ca represalii, Teheranul s-a retras treptat dintr-o serie de angajamente pe care şi le-a asumat prin acord.

Joe Biden a anunţat în ianuarie, la instalarea sa la Casa Albă, că vrea să revină în cadrul acestui acord, iar negocieri în acest sens au fost lansate în aprilie în capitala Austriei, între statele semnatare, în vederea stabilirii cadrului acestei reveniri.

Ultima rundă de negocieri s-a încheiat duminică.

Negociatorul UE, Enrique Mora, a dat asigurări că părţile sunt ”mai aproape” de o salvare a acordului, dar a anunţatcă există în continuare puncte de blocaj.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă