Statele Unite sunt îngrijorate în privinţa grupurilor neo-naziste din Ungaria, după ruperea unor steaguri curcubeu de pe clădirea primăriei din Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO News.ro

Ambasada Statelor Unite la Budapesta a avertizat luni că grupurile neo-naziste nu trebuie tolerate, după ce două steaguri curcubeu au fost rupte de pe clădiri municipale, cel mai recent incident anti-LGBT din Ungaria, transmite Reuters.

Vineri, un fan de fotbal a fost reţinut de poliţie sub suspiciunea că a rupt şi a incendiat un steag.

Duminică, Elod Novak, vicepreşedinte al organizaţiei de extremă-dreapta “Our Homeland Movement”, a înlăturat un steag curcubeu instalat pentru a marca paradele Pride de pe clădirea primăriei din Budapesta şi l-a aruncat la gunoi. Poliţia l-a reţinut pe Novak.

Ambasada a anunţat că este ”profund îngrijorată” din cauza acestor incidente.

”Libertatea de exprimare este un drept fundamental care trebuie să poată fi exercitat fără intimidare. Neo-naziştii sau alte grupuri care susţin ura nu trebuie să fie tolerate în nicio societate”, potrivit ambasadei.

Comentariile Ambasadei SUA au fost susţinute de un comunicat al unui grup de ambasade, pentru a marca cea de-a 25-a aniversare a Budapest Pride, care a inclus o serie de evenimente şi afişe în capitala ungară, în această lună, tradiţionala paradă de solidaritate fiind anulată din cauza epidemiei de coronavirus.

Un purtător de cuvânt al guvernului a spus că autorităţile îşi fac treaba, Ungaria fiind o ţară unde legile sunt respectate.

Grupurile de protecţie a drepturilor omului afirmă că ostilitatea faţă de persoanele LGBT+ a crescut de când premierul naţionalist Viktor Orban a câştigat al treilea mandat, în 2018.

Potrivit grupului internaţional ILGA, care susţine drepturile lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor, transsexualilor şi persoanelor intersex, Ungaria a scăzut în 2019 cel mai mult în Europa în privinţa respectării drepturilor, chiar dacă este înaintea aproape tuturor ţărilor est-europene. Polonia se află pe ultimul loc în Europa.

În Polonia, unde homofobia a făcut parte din ideologia şi strategia electorală a partidului de guvernământ PiS, naţionaliştii şi apărătorii drepturilor LGBT s-au confruntat duminică, la Varşovia. Naţionaliştii au ars un steag curcubeu.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani