Statele Unite şi Cuba vor relua relaţiile diplomatice la nivel de ambasadori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Relaţii dintre cele două state au fost tensionate timp de mai multe decenii. FOTO Reuters

Statele Unite şi Cuba au decis reluarea, în curând, a relaţiilor la nivel de ambasadori, anunţă preşedintele Cubei, Raul Castro, citat de postul cubanez Local 10 şi Russia Today.

„Acuzaţiile privind terorismul vor fi retrase până la sfârşitul lunii mai şi atunci vom putea numi ambasadorii", a spus Raul Castro, citat de Russia Today. 

„Negocierile avansează bine, în ritmul nostru, desigur. În curând, vom relua relaţiile cu Statele Unite la nivel de ambasadori", a adăugat Raul Castro.

În luna aprilie Barack Obama a înaintat documentele necesare pentru a scoate Cuba de pe lista statelor care sponsorizează terorismul 

Administraţia de la Havana a condiţionat normalizarea relaţiilor cu Statele Unite, decisă la sfârşitul anului 2014, de retragerea numelui Cubei de pe lista Departamentului de Stat american cu ţările acuzate de susţinerea terorismului.

Timp de 54 de ani cele două state nu au avut relaţii diplomatice. Potrivit Russia Today, rămâne de văzut modul cum vor evolua relaţiile dintre aceste două state, mai ales după ce guvernul de la Havana s-a declarat nemulţumit de unii oficiali americani care ar încuraja mişcarea disidentă din Cuba. 

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare