Statele Unite propun ca G7 să analizeze cum ar putea fi confiscate active rusești în valoare de 300 de miliarde de dolari

0
Publicat:

Autorităţile de la Washington au propus ca grupuri de lucru din cadrul grupului statelor puternic industrializate (G7) să evalueze mai multe modalităţi prin care ar putea fi confiscate active ruseşti îngheţate în valoare de 300 de miliarde de dolari, informează un articol publicat joi de Financial Times.

UE nu a luat o decizie cu privire confiscarea activelor ruseşti îngheţate.Foto: shutterstock(Arhivă)

Subiectul activelor ruseşti îngheţate a fost discutat luna aceasta atât de miniştrii de Finanţe din G7 cât şi de adjuncţii lor, potrivit unor surse din apropierea discuţiilor, adăugând că discuţiile s-au concentrat asupra modalităţilor prin care ar putea fi confiscate aceste active şi a riscurilor implicate de o astfel de operaţiune, scrie Agerpres.

Potrivit Financial Times, SUA, susţinute de Marea Britanie, Japonia şi Canada, au propus continuarea lucrărilor pregătitoare astfel încât opţiunile să fie finalizate până la o posibilă reuniune a liderilor G7 care ar urma să aibă loc în jurul datei de 24 februarie 2024, când se vor împlini doi ani de la debutul ofensivei Rusiei în Ucraina.

Cele trei grupuri de lucru propuse de Washington ar urma să examineze aspectele juridice ridicate de o eventuală confiscare, metodele prin care ar putea fi pusă în aplicare o astfel de politică şi reduse riscurile, precum şi opţiunile cu privire la cea mai bună modalitate pentru direcţionarea sumelor în sprijinul Ucrainei.

Financial Times precizează că Germania, Franţa, Italia şi UE şi-au exprimat unele rezerve şi de asemenea au menţionat că trebuie analizată legalitatea confiscării activelor ruseşti, înainte ca o decizie în acest sens să fie adoptată. În plus, mai mulţi miniştri europeni au subliniat că este nevoie să fie păstrat secretul cu privire la aceste pregătiri.

Cu toate acestea, mai multe opţiuni sunt analizate în capitalele occidentale, variind de la confiscarea directă şi cheltuirea activelor Băncii Centrale a Rusiei şi până la utilizarea profiturilor generate de aceste active îngheţate şi utilizarea lor sub formă de garanţii pentru împrumuturi.

 „O contramăsură” 

Până acum, Uniunea Europeană nu a luat o decizie cu privire confiscarea activelor ruseşti îngheţate, analizând în schimb modalităţile prin care ar putea fi colectate profiturile generate de diferite instituţii financiare, cum este Euroclear, unde sunt păstrate active ruseşti îngheţate în valoare de 191 miliarde de euro.

Până acum, Washingtonul nu a susţinut în mod public ideea confiscării activelor ruseşti îngheţate. Însă, în privat, autorităţile americane au propus spre discuţie partenerilor din G7 un document de lucru în care au sugerat că o eventuală confiscare a activelor ruseşti îngheţate ar fi legitimă „ca o contramăsură pentru a obliga Rusia să pună capăt agresiunii sale".

Însă Europa, locul unde se află majoritatea activelor ruseşti îngheţate, este mult mai reticentă la o astfel de idee, de teama posibilelor consecinţe asupra stabilităţii sale financiare precum şi a represaliilor ce ar putea fi adoptate de Rusia.

Italia, ţara care va prelua preşedinţia G7 în 2024, se numără printre statele care sunt îngrijorate de posibilele repercusiuni asupra companiilor sale active în Rusia, lucru pe care Moscova a ameninţat că îl va face. De asemenea, Rusia a avertizat că va rupe relaţiile diplomatice cu SUA, ca răspuns la orice confiscare a activelor.

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au imobilizat active în valoare de 200 de miliarde de euro aparţinând Băncii centrale a Rusiei, precum şi active private în valoare de 30 de miliarde de euro aparţinând oligarhilor ruşi, ca urmare a deciziei Moscovei de a invada Ucraina, în luna februarie 2022.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată