Statele Unite: Municipalitatea din Washington trebuie să achite 13,7 milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oraşul Washington va plăti 13,7 milioane de dolari unor manifestanţi care au dat în judecată municipalitatea, pentru arestare abuzivă în cursul unor proteste la adunările generale ale FMI şi Băncii Mondiale din 2000, relatează AFP.

După noi ani de proceduri în cadrul unei plângeri colective, districtul Columbia a acceptat luni să semneze un acord, ce trebuie confirmat de justiţie în lunile următoare, a spus Mara Verheyden-Hilliard, avocata organizaţiei Partnership for Civil Justice, care a susţinut cauza manifestanţilor.

Circa 680 de manifestanţi, printre care turişti şi jurnalişti, au fost arestaţi în aprilie 2000 în cursul reuniunilor organismelor internaţionale la Washington, la câteva luni după marile manifestaţii împotriva OMC din Seattle, statul Washington.

"Aceste manifestaţii nu au încălcat nicio lege. Unii au fost ţinuţi încătuşaţi timp de peste 12 ore, fără hrană, fără apă, fără acces la toaletă", a explicat reprezentanta organizaţiei. Până la urmă, niciun manifestant nu a fost inculpat.

"Este un acord istoric, cel mai important semnat vreodată cu privire la manifestanţi din Washington şi poate din întreaga ţară", a subliniat Partnership for Civil Justice.

Fiecare manifestant înscris în plângerea colectivă ar putea primi până la 18.000 de dolari.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online