Statele Unite intră într-o „nouă fază” a luptei cu pandemia de Covid-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul epidemiolog Deborah Birx

Statele Unite se confruntă cu o nouă „fază” în lupta cu pandemia de coronavirus care a început să se extindă rapid şi în zonele rurale, după marile centre urbane ca New York – a avertizat duminică unul din epidemiologii şefi ai administraţiei, doctorul Deborah Birx. Ea a atras atenţia că zonele rurale sunt la fel de periclitate ca oraşele şi ar trebui să urmeze reguli stricte de protecţie sanitară: distanţa socială şi măştile.

Statele Unite au intrat într-o ''nouă fază'' a epidemiei de COVID-19, în prezent foarte extinsă pe teritoriul american, a declarat duminica aceasta coordonatoarea grupului de la Casa Albă pentru gestionarea epidemiei de coronavirus, Deborah Birx, relatează AFP.

"Suntem într-o nouă fază", a spus Birx. "Ceea ce vedem astăzi este diferit de martie şi aprilie", a declarat ea pentru CNN, subliniind că măsurile luate local pentru a încerca să se oprească contagiunea au început să aibă efecte.

Virusul "s-a răspândit extraordinar. Este prezent atât în zonele rurale, cât şi în cele urbane", a spus ea, avertizându-i pe "toţi cei care locuiesc în zonele rurale (că) nu sunt imuni sau protejaţi în faţa acestui virus".

Ea a insistat că respectarea măsurilor sanitare precum purtarea măştii, măsuri de igienă şi distanţare fizică sunt esenţiale.

Statele Unite au înregistrat duminică 47.508 de cazuri noi de infectare şi 515 decese legate de coronavirus în ultimele 24 de ore, potrivit unui bilanţ realizat de Universitatea Johns Hopkins.

În total, în Statele Unite au fost raportate peste 4,6 milioane de cazuri şi 154.834 de decese, devenind ţara cea mai afectată de pandemia de COVID-19. 

La nivel global sunt aproape 18 milioane de infecţii şi cel puţin 687 de mii de decese.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele