Statele Unite intenţionează să trimită o navă în Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite intenţionează să trimită o navă în Marea Neagră, precum şi să intensifice manevrele militare programate în zona de Est a Europei pentru această vară, în vederea asigurării aliaţilor faţă de tensiunile cu Federaţia Rusă, informează AFP.

„Există posibilitatea să trimitem o navă americană în Marea Neagră”, a precizat un oficial american de rang înalt din cadrul Pentagonului.

În luna martie, distrugătorul american USS Truxtun s-a aflat în Marea Neagră pentru exerciţii comune cu forţele navale din România şi Bulgaria.

Tot în acest context, Statele Unite şi-au arătat disponibilitatea de a oferi mai multă atenţie manevrelor militare care vor avea loc în Europa, în vara acestui an, a mai spus oficialul american.

De asemenea, o delegaţie americană formata din ofiţeri din cadrul armatei terestre va face în curând o vizită în statele din Europa de Est. Washingtonul a precizat în numeroase rânduri că îşi doreşte o detensionare a situaţiei din Ucraina prin intermediul dialogului diplomatic. Chiar şi aşa însă, Statele Unite, alături de NATO, îşi propun să recurgă la acţiuni, inclusiv militare, care ar putea oferi asigurări statelor din Europa de Est faţă de Rusia.

Recent, Chuck Hagel, secretarul american al Apărării, a făcut un apel la şeful militar al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), Philip Breedlove, pentru a prezenta o serie mai ampla de măsuri dedicate antrenamentelor comune.

Statele Unite nu au precizat în ce măsură prezenţa trupelor în Europa de Est va fi una temporară sau permanentă. „Vom lua în considerare diferite posibilităţi şi opţiuni”, a mai adăugat Chuck Hagel.

În prezent, aproximativ 67.000 de militari sunt staţionaţi în Europa, cea mai mare parte a lor aflându-se în Germania.

Planul de ajutorare a Ucrainei, aprobat în Congres

După mai multe zile de discuţii, Congresul american a aprobat, marţi, planul de ajutorare a Ucrainei, care include în acelaşi timp şi sancţiuni la adresa Rusiei.

Aprobat cu o largă majoritate, planul specifică un împrumut în valoare de un miliard de dolari destinat Guvernului de la Kiev. În prezent, documentul urmează să fie promulgat de către preşedintele Barack Obama.

Deşi nu au fost făcute publice detalii cu privire la noile sancţini aplicate Rusiei, Casa Albă a specificat într-un comunicat că aceste sancţiuni vizează persoane şi entităţi care se fac responsabile de acte de violenţă îndreptate împotriva poporului ucrainean.


Citeşte şi:

NATO suspendă cooperarea cu Rusia, dar menţine dialogul politic

Alianţa Nord-Atlantică a decis suspendarea cooperării la nivel practic cu Rusia, dar va menţine dialogul politic, anunţă secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Aderarea la NATO nu este o prioritate pentru Guvernul de la Kiev, afirmă Ministrul ucrainean de Externe

Aderarea Ucrainei la NATO nu este o prioritate pentru actualul Guvern de la Kiev, a anunţat, marţi, ministrul ucrainean de Externe, Andrii Deşciţa, adăugând totuşi că ţara sa doreşte să îşi consolideze capacităţile de apărare cu ajutorul Alianţei Nord-Atlantice, informează AFP.

Washington: „O retragere a trupelor ruse de la graniţa cu Ucraina ar reprezenta o primă etapă binevenită”

O retragere a trupelor ruse de la frontiera estică a Ucrainei ar reprezenta o „primă etapă binevenită”, au declarat recent oficialii americani, fără a confirma dacă anunţurile în acest sens ale Rusiei sunt adevărate, informează AFP.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine