Statele Unite, în pragul unei crize constituţionale. Casa Albă afirmă că ancheta care îl vizează pe Trump este ilegitimă şi refuză să coopereze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Albă a catalogat ancheta iniţiată de Camera Reprezentanţilor, care ar putea conduce la demiterea lui Donald Trump, drept "constituţional ilegitimă" şi a afirmat că nu va coopera cu investigaţia. O criză constituţională ameninţă Statele Unite.

Potrivit Casei Albe, congresmenii încalcă dreptul lui Trump la un proces echitabil. "În aceste condiţii, Preşedintele Trump şi Administraţia sa nu pot participa la ancheta dvs. partizană şi neconstituţională", afirmă Casa Albă, într-o scrisoare trimisă marţi congresmenilor.

Casa Albă a mai acuzat congresmenii că încearcă să anuleze rezultatul alegerilor din 2016, ce au fost câştigate de Donald Trump, şi să influenţeze scrutinul prezidenţial din noiembrie 2020.

Anterior, Departamentul de Stat a luat decizia de a bloca audierea ambasadorului SUA la UE, Gordon Sondland, considerat de democraţi drept un martor cheie al anchetei.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden.

În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.​

Lidera democraţilor din Congres, Nancy Pelosi, spune că refuzul administraţiei Trump de a coopera cu Congresul în ancheta în vederea destituirii preşedintelui este o "tentativă ilegală de a ascunde faptele".

Anunţul Casei Albe este "pur şi simplu o altă tentativă de a ascunde faptele privind eforturile neruşinate ale administraţiei Trump de a face presiuni asupra unor puteri străine cu scopul de a intefera în alegerile din 2020", a denunţat într-un comunicat preşedinta Camerei Reprezentanţilor.

Trump urmăreşte să tragă de timp

În plan juridic, Casa Alba susţine ca preşedintele nu poate ajuta o investigaţie care nu-i da dreptul să se apere. Să reamintim ca ceea ce se întâmplă acum este o faza preliminară votului care sa autorizeze începerea procedurii de punere sub acuzare, „impeachment”. Odată ce votul are loc şi dacă Camera Reprezentantilor autorizarea începerea procesului de demitere, atunci si republicanii au dreptul sa cheme martori. In acest sens, administraţia are dreptate în sensul ca atâta timp cât votul nu are loc, singura instanţă care controlează procesul este conducerea Camerei Reprezentanţilor. Procesul de demitere are doua faze, dacă va fi aprobat. Camera Reprezentanţilor acţionează ca un mare juriu, care decide punerea sub acuzare.

Dacă preşedintele Trump este pus sub acuzare, adică dacă faptele de care se face vinovat, îndreptăţesc în viziunea Camerei procesul de demitere, cazul este trimis în Senat, unde are loc procesul. Acolo, Camera Reprezentanţilor va juca rolul procurorului si preşedintele are dreptul să se apere, ca în orice proces. În final, senatorii votează şi e nevoie de doua treimi din voturi pentru ca şeful executivului sa fie demis, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în istoria americană.

Cazul de faţă are totuşi o diferenţă fata de inculpările relativ recente. Atât Bill Clinton, care a fost pus sub acuzare şi achitat de Senat, cât şi Richard Nixon, care a demisionat înainte de deschiderea procesului erau în cel de-al doilea mandat. Donald Trump are de făcut faţă unui posibil proces şi chiar dacă Senatul republican nu-l va demite are imediat după aceea în faţă alegeri pentru al doilea mandat, unde electoratul se va pronunţa şi el asupra vinovăţiei lui. De aceea, strategia administraţiei pare a fi să nu coopereze şi să prelungească procesul cât mai mult timp cu putinţă.​

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă