Statele Unite cer guvernelor lumii să ia măsuri împotriva Hezbozllah. Trezoreria SUA impune sancţiuni împotriva a şapte cetăţeni libanezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antony Blinken FOTO EPA-EFE

Statele Unite au cerut, marţi, guvernelor lumii să ia măsuri împotriva grupării militante libaneze Hezbozllah, susţinută de Iran, iar Departamentul Trezoreriei a sancţionat şapte cetăţeni libanezi despre care afirmă că au legături cu gruparea şi firma sa financiară, Al-Qard al-Hassan (AQAH), transmite Reuters.

"Ameninţarea pe care Hezbollah o prezintă pentru SUA, aliaţii noştri şi interesele din Orientul Mijlociu şi la nivel global, cere ca ţările din întreaga lume să ia măsuri pentru a-i restricţiona activităţile şi a-i perturba reţelele sale de facilitare", a declarat secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, într-un comunicat privind acţiunea împotriva grupului, desemnat de Washington ca fiind o organizaţie teroristă.

Departamentul Trezoreriei a anunţat într-un comunicat că l-a inclus pe lista neagră pe Ibrahim Ali Daher, pe care l-a descris ca şef al Unităţii Centrale de Finanţe a Hezbollah, ca fiind un terorist global, care acţionează în numele Hezbollah.

Statele Unite au aplicat sancţiuni asupra altor şase persoane legate de AQAH, între care un bărbat despre care a spus că este directorul financiar, Ahmad Mohamad Yazbeck, precum şi Abbas Hassan Gharib, Wahid Mahmud Subayti, Mostafa Habib Harb, Ezzat Youssef Akar şi Hasan Chehadeh Othman.

Trezoreria îi acuză pe cei şase bărbaţi că au folosit acoperirea conturilor personale de la băncile libaneze pentru a se sustrage sancţiunilor care vizează AQAH şi pentru a transfera 500 de milioane de dolari în numele firmei aflată pe lista neagră.

Oficialii din Hezbollah nu au avut niciun comentariu imediat.

Măsura aduoptată marţi blochează orice active din SUA ale celor pe lista neagră şi, în general, le interzice americanilor să se ocupe de ele. Cei care se angajează în anumite tranzacţii cu persoanele desemnate riscă, de asemenea, să fie loviţi cu sancţiuni secundare.

"Hezbollah (Hezbollah) continuă să abuzeze de sectorul financiar libanez şi să golească resursele financiare ale Libanului într-un moment deja dificil", a afirmat în comunicat Andrea Gacki, directorul Biroului de control al activelor externe al Trezoreriei.

În Liban, blocajul în discuţiile din guvern a înrăutăţit criza economică a ţării. Au trecut doar 18 luni de când protestele în masă împotriva clasei politice a ţării au dărâmat un guvern şi opt luni de când o explozie uriaşă a distrus portul Beirut şi a răsturnat administraţia care i-a succedat.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”