Statele Unite au impus sancţiuni unor cetăţeni saudiţi în legătură cu uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Statele Unite au anunţat, vineri, că impun sancţiuni şi interzicerea vizelor unor cetăţeni saudiţi, în legătură cu uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, dar nu şi prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, transmite Reuters.

Acţiunile preşedintelui SUA Joe Biden din primele săptămâni ale administraţiei sale par să îndeplinească promisiunile campaniei de realiniere a legăturilor cu saudiţii, după ce criticii l-au acuzat pe predecesorul său, Donald Trump, că a trecut cu vederea aliatului arab, producător important de petrol, o încălcare gravă a drepturilor omului.

Un înalt oficial al administraţiei Biden, care a vorbit sub condiţia anonimatului, a declarat că abordarea vizează crearea unui nou punct de lansare a legăturilor cu regatul, fără a rupe o relaţie de bază în Orientul Mijlociu.

Relaţiile au fost puternic tensionate de ani de zile de războiul din Yemen şi de uciderea în interiorul unui consulat saudit a jurnalistului Khashoggi, un rezident american care a scris articole pentru Washington Post criticând politicile prinţului moştenitor.

Foarte important, deciziile par să fie menite să păstreze o relaţie de lucru cu prinţul moştenitor, liderul de facto al regatului, chiar dacă serviciile secrete americane au concluzionat că acesta a aprobat operaţiunea de capturare sau de ucidere a lui Khashoggi.

„Scopul este o recalibrare (a relaţiilor) - nu o ruptură. Acest lucru se datorează intereselor importante pe care le împărtăşim”, a spus înalţul oficial al administraţiei Biden.

Jurnalistul saudit în vârstă de 59 de ani a fost atras la consulatul saudit din Istanbul, pe 2 octombrie 2018, şi ucis de o echipă de agenţi care aveau legături cu prinţul moştenitor. Apoi, aceştia i-au dezmembrat trupul. Rămăşiţele sale nu au fost găsite niciodată.

Departamentul Trezoreriei SUA a aplicat sancţiuni fostului şef adjunct al serviciului de informaţii saudit, Ahmed al-Asiri, şi a anunţat o desemnare a sancţiunilor asupra forţei de intervenţie rapidă a Gărzii Regale Saudite (RIF).

RIF a fost evidenţiată în raportul de informaţii american declasificat pentru rolul său în uciderea lui Khashoggi.

Măsurile americane blochează orice active din SUA pe care le deţineau persoanele saudite şi, în general, le interzice americanilor să le gestioneze.

„Cei implicaţi în uciderea îngrozitoare a lui Jamal Khashoggi trebuie să fie traşi la răspundere”, a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, într-un comunicat.

Statele Unite au anunţat, de asemenea, restricţii de viză împotriva a 76 de cetăţeni saudiţi, ca parte a unei noi politici care vizează naţiunile care desfăşoară activităţi împotriva jurnaliştilor şi dizidenţilor dincolo de graniţele lor. Astfel de activităţi includ eforturi de suprimare, hărţuire, supraveghere, ameninţare sau vătămare a acestora. Interzicerea vizelor va fi aplicată selectiv şi membrilor de familie, au spus oficialii.

„Ca o chestiune de siguranţă pentru toţi în interiorul graniţelor noastre, făptaşilor care vizează disidenţii în numele oricărui guvern străin nu ar trebui să li se permită să ajungă pe pământ american”, a declarat secretarul de Stat Anthony Blinken, într-un comunicat.

Departamentul de Stat al SUA a declarat că va începe să documenteze în raportul său anual privind drepturile omului orice programe ale Arabiei Saudite şi ale altor ţări care monitorizează, hărţuiesc sau vizează disidenţii şi jurnaliştii.

Riadul a recunoscut în cele din urmă că Khashoggi a fost ucis într-o operaţiune de extrădare ”ilegală”, care a dat greş, dar a negat orice implicare a prinţului moştenitor. Pentru cinci bărbaţi condamnaţi la moarte pentru crimă, pedeapsa a fost comutaţi la 20 de ani de închisoare, după ce au fost iertaţi de familia lui Khashoggi.

Oficialii administraţiei Biden spun că deciziile privind sancţiunile şi interdicţiile de viză vor transmite un mesaj clar despre modul în care Statele Unite vor să vadă viitoarea relaţie cu Arabia Saudită.

Secretarul Apărării SUA, Lloyd Austin, a purtat deja discuţii cu prinţul moştenitor în vârstă de 35 de ani. Întrebat despre orice discuţie cu privire la aplicarea sancţiunilor împotriva prinţului moştenitor, primul oficial american a spus că Statele Unite nu au aplicat în general sancţiuni ”la cea mai înaltă conducere a ţărilor”.

„Am ajuns la concluzia unanimă că există alte mijloace mai eficiente pentru a face faţă acestor probleme în viitor”, a spus oficialul.

Biden a declarat, la începutul acestei luni, oprirea sprijinului SUA pentru o campanie militară condusă de Arabia Saudită în Yemen, cerând ca războiul de peste şase ani, considerat pe scară largă ca un conflict de proximitate între Arabia Saudită şi Iran, să se încheie.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie