Statele Unite aprobă vânzarea a opt avioane F-16 către Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avion F 16

Executivul american a anunţat luni că a aprobat vânzarea a opt avioane de luptă F-16 către Bulgaria pentru a întări securitatea acestui membru NATO, pe fondul războiului iniţiat de Rusia în Ucraina, transmite AFP.

Departamentul de Stat al SUA a declarat într-un comunicat că a notificat Congresul Statelor Unite despre intenţia de a vinde Bulgariei aceste avioane de vânătoare, precum şi muniţii, contra sumei de 1,67 miliarde de dolari.

Potrivit diplomaţiei SUA, vânzarea de F-16 va îmbunătăţi capacitatea Bulgariei de a face faţă ameninţărilor actuale şi viitoare, permiţând forţelor aeriene bulgare să desfăşoare în mod regulat avioane de luptă moderne în regiunea Mării Negre.

Întărirea flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice face parte din strategia Washingtonului de a răspunde invaziei ruse în Ucraina.

Această vânzare ar putea relansa speculaţiile despre transferul în Ucraina a aeronavelor de luptă de fabricaţie sovietică pe care le deţine Bulgaria.

Pentagonul pare să respingă această pistă. Purtătorul său de cuvânt, John Kirby, întrebat despre acest subiect, a îndemnat să nu tragă astfel de concluzii."Ar fi o interpretare greşită", a asigurat el.

Conducerea Ucrainei le cere partenerilor săi occidentali avioane de tip Mig-29, pe care armata sa ştie să le piloteze şi care sunt deţinute de câteva ţări din Europa de Est. Un posibil transfer al unor astfel de avioane din Polonia a fost discutat la începutul lunii martie, înainte ca Statele Unite să se opună, de teamă că Rusia ar putea vedea o implicare directă prea mare a NATO în conflict. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi