Stare de alertă în estul Statelor Unite. Autorităţile se pregătesc de un viscol puternic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O furtună de zăpadă va afecta coasta de est a Statelor Unite la sfârşitul acestei săptămâni, stratul de zăpadă putând atinge vineri şi sâmbătă până la 60 de centimetri înălţime în special în capitala Washington, unde a fost instituită stare de urgenţă, iar serviciile de transport au fost suspendate pentru acest weekend.

„O furtună puternică de zăpadă va afecta parţial estul Statelor Unite de vineri până sâmbătă seara, când vor exista căderi masive de zăpadă, polei, vânt puternic şi inundaţii pe zonele de coastă“, au anunţat serviciile meteorologice, citate de AFP online.

„Ploi intense şi zăpadă măruntă vor crea condiţii care vor pune viaţa în pericol şi vor prezenta ameninţări la adresa persoanelor şi a bunurilor acestora“, a avertizat Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS), care a emis o alertă de viscol pentru Washington.

Societatea de transport în comun din capitala Washington (WMATA) a anunţat închiderea liniilor de metrou pentru sfârşitul acestei săptămâni.

Autobuzele nu vor mai circula începând de vineri după-amiaza, în timp ce metroul va funcţiona până vineri noaptea.

Aproximativ cincisprezece state din zona vizată de furtună, numită Jonas, au primit avertismente privind condiţiile meteorologice nefavorabile. Viscolul ar putea genera căderi de zăpadă de până la 60 de centimetri înalţime pe alocuri, în special la Washington şi în oraşele aglomerate cum ar fi Baltimore sau Philadelphia.

Muriel Bowser, primarul din Washington, a decretat stare de urgenţă vineri, explicând că poate accesa resurse federale când va fi nevoie şi anunţând închiderea şcolilor publice.

În statele vecine Virginia şi Maryland a fost de asemenea decretată starea de urgenţă.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie