Şeful Pentagonului, un veteran al războiului din Vietnam, în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Pentagonului, Chuck Hagel, un veteran al războiului din Vietnam şi un republican noncorformist, se află astăzi în vizită în România, în contextual crizei din Ucraina şi al noilor ambiţii expansioniste ruse. Oficialul american are întâlniri cu ministrul apărării Mircea Duşa şi cu premierul Victor Ponta. Hagel vine de la Bruxelles, unde spus că SUA vor continua să-şi asume datoria apărării Europei,

Hagel a participat, ieri, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor apărării din NATO unde a spus  că Statele Unite sunt nevoite să asume o parte disproporţionată a securităţii Europei din cauza reducerilor fondurilor destinate apărării în ţări europene, o situaţie care ameninţă capacităţile NATO. „Statele Unite sunt nevoite să asume o pondere din ce în ce mai disproporţionată a apărării Europei.

Dacă tendinţa diminuării bugetelor pentru apărare va continua pe termen lung, acest lucru va afecta integritatea şi capacităţile NATO“, a atras atenţia secretarul american al Apărării. Totuşi, şeful Pentagonului a precizat că „Statele Unite vor continua să-şi  asume datoria apărării Europei“. El a mai spus că Statele Unite îşi vor reexamina prezenţa militară în Europa. „Ar fi iresponsabil să nu facem acest lucru, în contextul noului mediu de securitate“, a adăugat şeful Pentagonului. Statele Unite contribuie cu peste 70% la bugetul Alianţei Nord-Atlantice.

Chuck Hagel a fost numit de Barack Obama la conducerea Departamentului Apărării la începutul anului 2013. Este un republican nonconformist, veteran al războiului din Vietnam, reticent la implicarea armatei americane în conflicte. În vârstă de 67 de ani, Chuck Hagel,fost senator de Nebraska (1996-2008), este adeptului unui limbaj direct, un spirit liber care nu a ezitat să lupte împotriva partidului său privind războiul din Irak.

Hagel a crescut în sărăcie cu un tată alcoolic şi uneori violent şi s-a format în Vietnam, unde a servit ca sergent în aceeaşi unitate de infanterie cu fratele său cadet, Tom. În jungla deltei râului Mekong, acesta a fost rănit de două ori a primit mai multe medalii Purple Heart.
Tom şi Chuck şi-au salvat viaţa unul altuia. Tom i-a oprit hemoragia toracică după ce viitorul senator a fost rănit de shrapnel. Chuck l-a scos o lună mai târziu pe fratele său leşinat dintr-un vehicul blindat în flăcări în care acesta se afla când a trecut pentru o mină. Chuck Hagel a rămas cu o cicatrice pe faţă provocată de o arsură puternică.

La întoarcerea din Vietnam, acesta trece printr-o serie de locuri de muncă diverse până când obţine un post în echipa unui senator de Nebraska, unde se face remarcat. La venirea lui Ronald Reagan la putere, el devine numărul doi în ministerul veteranilor şi nu ezită să demisioneze pentru a denunţa reducerile pensiilor veteranilor. Acesta se retrage atunci în domeniul privat, înfiinţând o societate de telefonie mobilă care îi va aduce milioane.
În Senat a fost membru al comisiei pentru Afaceri Externe şi s-a împrietenit  cu republicanul John McCain, democratul Joe Biden şi cu Barack Obama.


citeşte şi:

Noul şef al Pentagonului ne cunoaşte ţara: „România va avea un rol din ce în ce mai mare în comerţul mondial”

Noul şef al Pentagonului, Chuck Hagel (66 de ani), care şi-a preluat, ieri, postul, după o luptă legislativă rar întâlnită în Senatul Statelor Unite, este un bun cunoscător al ţării noastre. Hagel a declarat pentru „Adevărul“ că ţara noastră are un rol deosebit în dinamica „euroasiatică“ a regiuni.

Şeful Pentagonului: China încearcă să destabilizeze regiunea Mării Chinei de Est

Chuck Hagel, secretarul american al Apărării, a acuzat Beijingul că întreprinde „acţiuni unilaterale şi destabilizatoare” în Marea Chinei de Est, unde China şi Japonia îşi dispută de ani buni un grup de indule bogate în metale rare. Statele Unite nu vor rămâne pasive în cazul în care ordinea mondială va fi ameninţată, a subliniat Hagel, după ce SUA au mobilizat ieri, în Japonia, două drone de înaltă tehnologie.

Evenimentele din Ucraina scot la iveală problema cheltuielilor NATO pentru Apărare, afirmă Chuck Hagel

Acţiunile Federaţiei Ruse în Ucraina au spulberat mitul securităţii europene în perioada de după Războiul Rece şi au scos la iveală neînţelegerile aliaţilor NATO cu privire la cheltuielile în domeniul apărării, a declarat de curând secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, potrivit Reuters.

NATO ar putea accelera instalarea elementelor antirachetă în Europa

Alianţa Nord-Atlantică (NATO) intenţionează să accelereze procesul de instalare a unor elemente antibalistice în Europa, din cauza tensiunilor cu Federaţia Rusă, a declarat recent secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, potrivit publicaţiei National Journal.

Şeful Pentagonului: Montarea elementelor antirachetă continuă în România, în pofida divergenţelor cu Rusia

Chuck Hagel, secretarul american al Apărării, a declarat cu ocazia Consiliului NATO-Rusia că instalarea elementelor antirachetă va continua, prin montarea, săptămâna viitoare, a unor echipamente în România, în contextul în care divergenţele între cele două părţi continuă.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului