Şeful interimar al Pentagonului accelerează retragerea trupelor americane din Afganistan: „Este timpul să plecăm acasă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Christopher Miller, şeful interimar al Pentagonului

Şeful interimar al Pentagonului, Christopher Miller, a lăsat să se înţeleagă sâmbătă, în primul său mesaj către militari, că ar putea accelera retragerea soldaţilor americani din Afganistan şi Orientul Mijlociu, informează France Presse.

„Toate războaiele trebuie să ia sfârşit”, scrie Miller, numit în locul lui Mark Esper, demis luni brusc de preşedintele în exerciţiu Donald Trump.

„Încetarea războaielor necesită compromisuri şi parteneriate. Am preluat provocarea; am dat totul. Este timpul să plecăm acasă”, a insistat Miller într-o scrisoare publicată pe site-ul Ministerului Apărării.

Noul şef al Pentagonului, fost locotenent al Forţelor Speciale, nu menţionează în mod direct niciun loc de desfăşurare. Dar, referindu-se la războiul purtat împotriva organizaţiei teroriste al-Qaida, el pare să evoce cu prioritate Afganistanul şi Irakul, unde mulţi soldaţi americani au fost desfăşuraţi în urma atacurilor din 11 septembrie 2001, scrie AFP.

Donald Trump, care promisese că va pune capăt „războaielor nesfârşite”, a anunţat că doreşte să reducă numărul soldaţilor americani în Afganistan la 2.500 la începutul anului 2021 şi chiar a menţionat o retragere totală pentru Crăciun.

Chiar dacă nu critică public poziţia Casei Albe, unii ofiţeri spun în particular că se opun formal unei cifre mai mici de 4.500 de soldaţi, atâta timp cât violenţa nu scade pe teren.

Aceştia observă că o retragere ordonată, inclusiv transportul a mii de soldaţi cu echipamentul lor, nu va putea fi realizată complet până la învestirea preşedintelui ales Joe Biden pe 20 ianuarie 2021, decât dacă lasă în urmă armamentele, pe care inamicii Statelor Unite le-ar putea captura.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute