Scandal diplomatic fără precedent între Washington şi Londra. Ambasadorul britanic în SUA, despre Trump: „Un incompetent“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul britanic în SUA Kim Darroch FOTO CNN

Ambasadorul Marii Britanii la Washington are o impresie foarte proastă despre Donald Trump, transmiţând Londrei că preşedintele american este un „incompetent“ şi conduce o administraţie „unică în disfuncţionalitatea ei“.

Ambasadorul britanic la Washington, Kim Darroch, critică aspru administraţia condusă de republicanul Donald Trump, cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite. Într-o serie de telegrame diplomatice trasmise la Londra, el îl consideră pe preşedintele american drept un „incompetent“ care conduce o administraţie „unică în disfuncţionalitatea ei“. „Se va prăbuşi în flăcări“, avertizează diplomatul britanic, ale cărui note au ajuns în redacţia săptămânalului Mail on Sunday. El denunţă totodată poziţia adoptată de Trump faţă de Iran.

Preşedintele american este „instabil“ şi „incompetent“, iar administraţia sa este „ineptă“ şi „unică în disfuncţionalitatea ei“, scrie Kim Darroch, aflat în post la Washington din 28 ianuarie 2016, cu aproape un an înainte de instalarea lui Donald Trump la Casa Albă.

Previziunile sale asupra viitorului administraţiei Trump sunt sumbre.

„Nu credem cu adevărat că această administraţie va deveni substanţial mai normală, mai puţin disfuncţională, mai puţin imprevizibilă, mai puţin divizată, mai puţin stângace şi ineptă din punct de vedere diplomatic“, subliniază el într-unul din mesajele sale scurse către Mail on Sunday şi preluate de AFP. Preşedinţia lui Trump este susceptibilă „să se prăbuşească în flăcări“, „să se încheie în dizgraţie“, insistă diplomatul.

Darroch mai scrie că informaţiile cu privire la „haosul şi luptele feroce“ de la Casa Albă sunt „în cea mai mare parte adevărate“, deşi Trump le neagă sub calificativul „fake news“ („ştiri false“).

Într-o notă mai recentă, datată 22 iunie, ambasadorul britanic critică politica lui Trump faţă de Iran, care a născut temeri legate de izbucnirea unui conflict armat. Potrivit diplomatului, Trump a avut pe acest subiect poziţii „incoerente“ şi „haotice“. El nu crede în argumentul că liderul de la Casa Albă ar fi renunţat în ultima clipă la un bombardament asupra regimului de la Teheran prin faptul că acest atac de represalii la doborârea unei drone americane ar fi fost disproporţionat, riscând să provoace moartea a 150 de civili. Nu a acţionat „mai probabil din cauza că nu a fost niciodată complet convins de această soluţie şi era îngrijorat de cum această schimbare faţă de una din promisiunile din campania din 2016 va fi percepută în 2020“, a apreciat Kim Darroch, în vârstă de 65 de ani.

Potrivit Mail on Sunday, telegramele intrate în posesia sa acoperă o perioadă care începe în 2017. Ele au fost divulgate cel mai probabil de un funcţionar britanic.

Ministerul britanic de Externe nu a contestat veridicitatea acestor telegrame diplomatice.

„Britanicii au dreptul să aştepte ca ambasadorii noştri să le furnizeze miniştrilor noştri evaluări oneste privind politicienii din ţările în care sunt detaşaţi“, a reacţionat un purtător de cuvânt. „Opiniile lor nu sunt neapărat şi cele ale miniştrilor sau guvernului nostru“, a precizat el.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța