Rusoaica Maria Butina, arestată la Washington pentru infiltrare în contul Guvernului rus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O cetăţeană rusă în vârstă de 29 de ani, Maria Butina, care locuieşte la Washington, a fost arestată şi inculpată pentru conspiraţie în vederea infiltrării unor organizaţii politice americane în beneficiul Guvernului rus, a anunţat luni Departamentul american al Justiţiei, relatează AFP.

Maria Butina ar fi lucrat în contul unui reprezentant guvernamental rus de rang înalt vizat de sancţiuni americane, a precizat departmanetul.

Ea a fost arestată duminică şi a fost plasată în detenţie până la data înfăţişăriiîn justiţie, prevăzută miercuri.

Potrivit CNN, ea a fost acuzată de spionaj şi de dezvoltarea unor relaţii ”cu americani şi infiltrare în organizaţii care au influenţă în politica americană”.

Ea are legături cu un grup rus care produce puşti, susţinut de National Rifle Association (NRA), potrivit postuluiamerican.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”