Reuters: Trump a denunţat, într-o convorbire cu Putin, un tratat nuclear semnat în timpul administraţiei Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donald Trump a denunţat, în prima sa convorbire la telefon în calitate de preşedinte cu omologul său rus Vladimir Putin un tratat care limitează desfăşurarea de focoase nucleare americane şi ruse drept un acord prost pentru Statele Unite, declară doi actuali oficiali şi un fost oficial american la crent cu această conversaţie, relatează Reuters.

 Atunci când Putin a evocat posibilitatea extinderii tratatului New START, din 2010, Trump a făcut o pauză, pentru a-i întreba pe consilierii săi despre ce tratat este vorba, afirmă aceste surse.

Trump i-a spus după aceea lui Putin că tratatul este unul dintr-o serie de acorduri proaste negociate de administraţia Obama şi că New START favorizează Rusia. Trump a vorbit, de asemenea, despre popularitatea sa.

Casa Albă a refuzat să comenteze aceste informaţii şi a trimis Reuters la informarea oficială pe care Casa Albă a prezentat-o în urma convorbirii de pe 28 ianuarie, care nu menţionează discuţia despre New START.

Reuters scrie pentru prima oară că Trump şi-a exprimat îndoiala despre New START în convorbirea de o oră pe care a purtat-o cu Putin.

New START le dă ambelor ţări termen până în februarie 2018 să-şi reducă focoasele nucleare strategice desfăşurate la 1.550, cel mai scăzut nivel. Tratatul limitează, de asemenea, rachetele terestre şi submarine mobilizate, dar şi bombardierele nucleare.

Într-o dezbatere, în alegerile prezidenţiale din 2016, Trump a declarat că Rusia a ”păcălit” Statele Unite prin acest tratat, pe care l-a numit "START-Up". El a apreciat în mod eronat că documentul a permis Rusiei să continue să producă focoase nucleare, dar nu şi Statelor Unite.

Secretarul de Stat Rex Tillerson a declarat că el susţine tratatul, în audierile din Senat în urma cărora a fost confirmat în funcţie.

El apreciat totodată că este important ca Statele Unite să ”rămână angajate cu Rusia, să o ţină răspunzătoare faţă de angajamentele pe care şi le-a asumat în cadrul New START şi să vegheze, de asemenea, la responsabilitatea” americană.

Două dintre surse au fost informate de către oficiali din cadrul administraţiei, care au citit notiţe detaliate luate în timpul convorbirii telefonice. Una dintre cele două surse a văzut o parte din note. A treia sursă a fost, de asemenea, informată despre conversaţie.

Reuters nu a văzut notiţele luate în timpul discuţiei telefonice. Ele sunt clasificate.

Kremlinul nu a răspuns imediat invitaţiei Reuters de a comenta aceste informaţii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist