Republicanul Donald Trump, câştigător al unei dezbateri electorale la care nici măcar nu a participat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump Foto:AP

Magnatul american Donald Trump, aflat în cursa pentru obţinerea nominalizării din partea Partidului Republican la candidatura pentru şefia Casei Albe, a rămas în centrul atenţiei, în ciuda faptului că a refuzat să participe la dezbaterea republicanilor ce a avut loc joi seară.

Mai mult, Donald Trump a fost marele câştigător pe social media după această dezbatere, care a avut loc la Des Moines, Iowa, relatează Agerpres în pagina sa electronică, preluând Reuters şi AFP.

Trump a fost candidatul al cărui nume a fost căutat cel mai mult pe Google în timpul dezbaterii, potrivit datelor furnizate de motorul de căutare, care a co-sponsorizat evenimentul împreună cu Fox News.

Mai populari pe Google au devenit şi senatorul Ted Cruz din Texas, senatorul Marco Rubio din Florida, chirurgul Ben Carson şi fostul guvernator de Florida Jeb Bush.

Donald Trump a dominat şi postările de pe Twitter în timpul dezbaterii, potrivit Brandwatch, o companie de monitorizare a social media.

Miliardarul a avut parte de circa 130.000 de menţionări pe Twitter în timpul dezbaterii, cu circa 40.000 mai puţin decât la precedenta dezbatere, la care a participat.

În total, Trump a deţinut 36% din traficul pe Twitter în timpul dezbaterii de joi seară, potrivit Brandwatch.

Trump, care a boicotat dezbaterea după ce canalul Fox News a refuzat să o înlocuiască pe jurnalista Megyn Kelly, cu care magnatul se află în conflict, ca moderatoare, a găzduit propriul său eveniment la Des Moines - o strângere de fonduri pentru veterani, iar acest lucru a avut ecouri pozitive pe social media.

„O noapte incredibilă în Iowa împreună cu minunaţii noştri veterani!“, a postat pe Twitter Donald Trump. „Am strâns şase milioane de dolari în timp ce politicienii au vorbit“, a adăugat el.

În cadrul dezbaterii republicane, Ted Cruz l-a atacat încă din primele sale declaraţii pe Trump, ironizând înclinaţia magnatului de a-i critica fără măsură pe ceilalţi.

Jeb Bush, fost guvernator de Florida, a vorbit şi el despre Donald Trump când a luat prima dată cuvântul, afirmând că magnatul îi lipseşte. „Era ca un urs de pluş pentru mine. Am avut mereu o relaţie de afecţiune în timpul acestor dezbateri, între ele şi pe Twitter. Mi-ar fi plăcut să fie aici“, a spus Jeb Bush zâmbind.

Pe de altă parte, relatează presa americană, reprezentanţii Fox News au afirmat într-un comunicat că Donald Trump s-a declarat dispus să participe la dezbaterea organizată de acest post de televiziune în schimbul unei donaţii de cinci milioane de dolari pentru acţiunile sale de caritate.

În condiţiile în care Fox News a refuzat, magnatul american care speră să obţină nominalizarea în vederea candidaturii din partea republicanilor la şefia Casei Albe a decis să nu se prezinte.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”