Republicanii îl ameninţă pe Obama cu suspendarea în cazul în care promulgă legea armelor fără majoritate în Congres

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama vrea înăsprirea regimului armelor cu orice cost şi este dispus să promulge legea fără sprijinul Congresului. FOTO: Reuters

Administraţia Obama a identificat 19 măsuri executive pe care Obama le poate aplica unilateral pentru a schimba legislaţia privind regimul armelor şi muniţiei. Republicanii ameninţă însă că, în cazul în care preşedintele american îşi asumă răspunderea şi aprobă schimbarea fără sprijinul Congresului, vor demara procedura de suspendare a şefului Statelor Unite.

Vicepreşedintele american Joe Biden a anunţat aseară că echipa Casei Albe a identificat 19 măsuri executive prin care Obama poate modifica legislaţia pentru controlul armelor fără a mai avea nevoie să-i convingă pe republicanii din Congress să fie de acord cu înăsprirea regimului, transmite agenţia de ştiri Associated Press. 

În replică, Steve Stockman, senator republican de Texas, a anunţat că grupul senatorilor republicani va iniţia o moţiune pentru suspendarea preşedintelui dacă acesta ignoră poziţia Congresului şi promulgă legea doar cu sprijinul democraţilor. 

Stockman a argumentat că astfel de măsuri executive ar fi „neconstituţionale” şi vor „îngrădi dreptul garantat prin Constituţie al americanilor de a se deţine şi purta arme”. 

Senatorii newyorkezi au aprobat deja cea mai dură legislaţie a armelor

Senatorii americani au elaborat cea mai strictă legislaţie privind controlul armelor, bazată pe 19 măsuri executive pe care trebuie să le aplice preşedintele Barack Obama. În acest caz, legea poate fi promulgată chiar dacă nu are sprijinul unei majorităţi în Congres. 

Senatul statului New York este dominat în mod tradiţional de republicani, care sunt cei mai aprigi „avocaţi” ai dreptului americanilor de a purta armă, garantat prin unul dintre primele amendamente ale Constituţiei. Cu toate acestea, senaorii au aprobat cu o majoritate de 43 la 18 o propunere considerată un punct de cotitură în legislaţia americană privind regimul armelor. 

Republicanii s-au alăturat democraţilor, care sprijină înăsprirea regimului armelor. Proiectul legislativ se bazează pe puşti, cartuşele de capacittate ridicată şi va presupune monitorizarea persoanelor care suferă de boli psihice şi au permis de armă.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice