Republicanii din Congresul american atacă dreptul la avort

0
Publicat:

Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite, controlată de puţin timp de republicani, urmează să adopte miercuri două texte anti-avort, cu o semnificaţie în mare măsură simbolică, notează AFP.

FOTO Agerpres/EPA

Prima rezoluţie condamnă atacurile la adresa "instituţiilor, asociaţiilor şi bisericilor anti-avort".

Textul vizează în mod special actele de violenţă care au avut loc începând cu 2 mai 2022, când o scurgere de informaţii a dezvăluit că Curtea Supremă a Statelor Unite plănuia să atace în curând dreptul la avort.

Printre altele, rezoluţia acuză "administraţia Biden că nu a luat măsuri pentru a răspunde acestor atacuri radicale".

Al doilea text supus votului aleşilor miercuri cere medicilor prezenţi în timpul unui avort "să acorde îngrijirile corespunzătoare" pentru a încerca "să salveze" fătul avortat.

Organizaţia de planificare familială Planned Parenthood a criticat ferm textul care "nu este altceva decât o strategie de manipulare a fricii care vizează stigmatizarea avortului".

Domeniul de aplicare al acestor două texte este însă limitat, deoarece chiar dacă ar fi adoptate în Cameră, nu ar avea nicio şansă să treacă de etapa Senatului unde controlul este înmâna democraţilor.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete