Regina Elisabeta a II-a i-a transmis lui Joe Biden un mesaj de felicitare privat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a transmis lui Joe Biden, învestit miercuri în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, un mesaj de felicitare privat, potrivit unei surse citate de CNN.

Conţinutul scrisorii nu a fost divulgat.

Este obişnuit ca regina să felicite un şef de stat la inaugurarea mandatului acestuia.

Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris au primit miercuri mesaje de felicitare din partea majorităţii liderilor mondiali, între care preşedintele Parlamentului European, preşedintele Franţei şi Papa Francisc.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson l-a felicitat pe Joe Biden înaintea învestirii şi a anunţat că „aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze strâns” cu el.

Biden, în vârstă de 78 de ani, este cel mai vârstnic preşedinte american care preia un prim mandat, iar Kamala Harris este prima femeie, prima femeie de culoare şi cu origini asiatice care deţine funcţia de vicepreşedinte.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort