Războiul din Ucraina nu ar fi avut loc niciodată dacă SUA aveau un „lider”, susține Trump. Răspunsul lui Biden

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Războiul din Ucraina nu ar fi avut loc niciodată dacă Statele Unite ar fi avut un "lider", i-a spus joi Donald Trump preşedintelui Joe Biden în cursul dezbaterii lor de la Atlanta, criticând totodată cheltuielile pentru ajutorul militar acordat Ucrainei, în timp ce preşedintele în exerciţiu Joe Biden l-a acuzat că doreşte să iasă din NATO, potrivit AFP şi EFE.

Dezbaterea Biden-Trump a fost organizată de CNN FOTO EPA-EFE/ WILL LANZONI CNN

În timpul rundei privind politica externă, Trump a declarat că nu sprijină propunerea preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina, care implică anexarea regiunilor ocupate de forţele ruse (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie), scrie Agerpres preluând agențiile internaționale de presă.

Cu toate acestea, el nu şi-a detaliat planul de abordare a acestui război în cazul în care va reveni la Casa Albă şi a susţinut că invazia rusă nu ar fi avut loc niciodată dacă el ar fi fost preşedinte, o eschivă pe care a folosit-o şi pentru a discuta despre conflictul din Fâşia Gaza.

Trump, care anterior a numit tacticile președintelui rus Vladimir Putin în invazia Ucrainei din 2022 "geniale" și "foarte inteligente", l-a atacat pe Biden spunând că dacă Statele Unite ar fi avut un "președinte adevărat", Putin nu ar fi atacat Ucraina, relatează Reuters.

„El a știut că nu trebuie să facă jocuri cu mine”, a spus Trump.

Biden, în vârstă de 81 de ani, a replicat numindu-l pe Putin "criminal de război" și avertizând că, dacă Rusiei i se permite să reușească în războiul său, Putin nu se va opri la Kiev.

„A ucis mii și mii de oameni”, a spus Biden, a cărui voce a sunat răgușită în cea mai mare parte a dezbaterii, subliniind că vrea să restabilească Uniunea Sovietică şi va încerca să invadeze noi teritorii după Ucraina.

Întrebat despre oferta lui Putin privind un acord de pace, Trump a spus că condițiile prezentate recent de liderul rus pentru a pune capăt războiului „nu sunt acceptabile”.

Dar Trump, care a exprimat o litanie de falsuri în timpul dezbaterii de 90 de minute, l-a numit, de asemenea, pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski "cel mai mare vânzător din toate timpurile" cu referire la cererile de ajutor militar ale liderului ucrainean.

"Uite, acesta este un război care nu ar fi trebuit să înceapă niciodată dacă am fi avut un lider", a spus Trump, susținând din nou că ar fi capabil să "rezolve" războiul dacă va fi reales în noiembrie.

Republicanul a declarat că SUA au cheltuit "prea mulţi" bani pentru înarmarea armatei ucrainene din cauza acestui război, calificându-l pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski drept un "mare om de afaceri" pentru toate resursele pe care le-a obţinut din partea Statelor Unite şi l-a criticat pe Biden pentru că nu a făcut suficient pentru a convinge ţările europene din cadrul NATO să ofere mai mult sprijin.

"Nu am auzit niciodată atâtea prostii. Tipul ăsta vrea să iasă din NATO. Vreţi să rămâneţi în NATO? Veţi ieşi din NATO?...Vrei să pornești un război nuclear", a replicat Biden atunci când i-a venit rândul să vorbească.

Preşedintele în exerciţiu a susţinut că a reuşit să convingă 50 de ţări din întreaga lume să formeze o coaliţie internaţională pentru a sprijini Ucraina, întrucât invazia rusă reprezintă "o ameninţare la adresa întregii lumi", inclusiv printr-un nou război.

Actualul preşedinte s-a angajat să apere Ucraina de invazia rusă prin trimiterea de arme şi ajutoare în valoare de peste 60 de miliarde de dolari, a impus mai multe runde de sancţiuni împotriva Rusiei şi a consolidat relaţiile cu alte ţări NATO.

Republicanii radicali din Congres au blocat transportul de arme luni de zile, iar Trump a sugerat în cadrul unui miting că ar invita Rusia să facă ce doreşte cu ţările NATO care nu contribuie cu suficiente resurse la Alianţa Nord-Atlantică, notează EFE.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine