Rand Corporation: Statele Unite ar putea pierde un război cu Rusia sau China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militari americani în Polonia Foto: EPA-EFE

Capacităţile militare de care dispun Moscova şi Beijingul au avansat atât de mult încât, în anumite circumstanţe, forţele americane nu ar ieşi învingătoare dintr-un conflict cu ruşii sau chinezii.

Forţele militare americane nu reuşesc să ţină pasul cu cele ale puternicelor adversare ale Statelor Unite, nu sunt în cea mai bună poziţie pentru a răspunde unor provocări-cheie din Europa şi Asia de Est şi nici nu sunt suficient de bine antrenate. Acestea sunt câteva dintre concluziile unui nou raport întocmit de centrul de reflecţie Rand, care trage un semnal de alarmă privind procesul de modernizare a armatei americane.

Mai mult, avertizează autorii raportului, SUA ar putea, în anumite condiţii, să piardă un război cu Rusia sau cu China, ale căror capacităţi au avansat foarte mult.

În plus, subliniază centrul de reflecţie, Statele Unite se confruntă cu o ameninţare nucleară şi balistică din partea Coreei de Nord pentru care Washingtonul şi aliaţii săi din Asia nu au „răspunsuri satisfăcătoare“.

Raportul Rand, intitulat „Capacităţile şi forţele militare SUA pentru o lume periculoasă“, a luat în discuţie şi un scenariu de război NATO-Rusia, în care ar fi implicate statele baltice, dar şi o posibilă confruntare SUA-China din cauza Taiwanului, relevă CNBC.

„Mai direct, evaluarile din acest raport vor arăta că forţele SUA ar putea, în circumstanţe plauzibile, să piardă următorul război în care ar trebui să lupte, în ciuda cheltuielilor militare mai mai ale SUA în raport de 2,7:1 cu China şi de 6:1 cu Rusia“, menţionează autorii documentului. 

Raportul, care a fost finanţat în parte de Departamentul Apărării, adaugă că menţinerea capacităţii militare a SUA astfel încât aceasta să corespundă „ambiţioasei strategii naţionale de securitate“, o misiune care nu a fost niciodată uşoară, „a devenit recent considerabil mai dificilă“.

Soluţia: zeci de miliarde în plus

Potrivit cercetătorului David Ochmanek de la Rand, prioritatea SUA nu ar trebui să fie construirea de portavioane, submarine şi avioane, ci aceea de a le echipa mai bine. Totodată, se impun investiţii care să le permită militarilor să acţioneze la potenţialul lor maxim. 

De pildă, spune Ochmanek, ar trebui alocaţi bani pentru rachete de croazieră avansate, pentru sisteme de comunicaţii rezistente la bruiaj şi chiar pentru a face bazele militare mai rezistente la atacuri.

El a atras atenţia că în rândul multor oficiali americani, inclusiv membri ai Congresului, „există un sentiment de automulţumire legat de capacităţile militare ale SUA“.

Însă, pentru ca potenţialele probleme în raport cu Rusia şi China să fie reduse sau chiar eliminate, Washingtonul ar trebui să aloce în plus între 20 şi 30 de miliarde de dolari anual.

Potrivit raportului, SUA cheltuieşte pentru apărare circa 3,4% din produsul său intern brut (PIB), în timp ce Rusia cheltuieşte circa 4,5%. 

Pe de altă parte, numai cinci dintre cele 28 de membre NATO îşi îndeplinesc angajamentul de a aloca 2% din PIB pentru apărare. Iar analiştii Rand sunt de părere că şi forţele Alianţei Nord-Atlantice ar putea avea probleme dacă Rusia ar acţiona în ţările baltice.

În acest timp, cheltuielile militare ale Chinei s-au mărit considerabil în perioada 2000-2014, în termeni reali fiind vorba de o creştere de peste 480%. Beijingul şi-a modernizat forţele aeriene şi a investit în dezvoltarea rachetelor balistice şi de croazieră care pot fi lansate de pe vehicule, ceea ce le face mai greu de localizat.

Astfel, China dispune de rachete balistice anti-navă cu o rază de acţiune de până la 4.000 de kilometri, care ar putea ameninţa un portavion SUA amplasat pentru a proteja Taiwanul.

Mai multe pentru tine:
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor