Puerto Rico a hotărât printr-un referendum consultativ să devină al 51-lea stat american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portoricanii au hotărât duminică, prin vot, să devină al 51-lea stat american, într-un referendum consultativ marcat de un absenteism puternic, care va necesita negocieri dure la Washington pentru a deveni realitate, relatează Reuters şi DPA.

Potrivit Guvernului, 97% dintre participanţii la referendum s-au pronunţat în favoarea perspectivei ca acest teritoriu american neîncorporat, care se confruntă cu dificultăţi economice, să devină stat american.

Însă, dintre cele aproximativ 2,2 milioane de alegărori înscrişi, doar 23% s-au prezentant la urne, în contextul în care opoziţia a îndemnat la boicot.

Pentru ca Puerto Rico să devină al 51-lea stat american depinde de Congresul Statelor Unite, prea puţin entuziasmat de această perspectivă.

Alegătorii de pe această insulă pe care se vorbeşte spaniola au avut trei opţiuni - independenţa, dobândirea statutului de stat american sau menţinerea statu-quoului care datează din 1898.

Portoricanii sunt cetăţeni americani, însă au un drept de vot şi o reprezentare în Congres limitate. Ei pot intra liber pe teritoriul Statelor Unite şi în armata americană.

Criticii actualului sistem îl deplâng drept un vestigiu al colonialismului şi apreciază că Washingtonul are o datorie morală să transforme această fostă colonie spaniolă în stat cu drepturi depline.

În pofida faptului că sunt cetăţeni americani, cei 3,4 milioane de portoricani nu pot participa în alegerile prezidenţiale, iar delegaţia lor în Congres nu are drept de vot.

Statu-quoul a trimfat în patru referendumuri anterioare pe această temă. Polarizarea între susţinătorii independenţei şi cei ai intregării în Statele Unite este foarte puternică.

Guvernatorul Ricardo Rossello, un susţinător al integrării, a făcut demersuri la Washington, însă nu a găsit sprijin.

Unul dintre motivele dificultăţilor economice cu care se confruntă Puerto Rico constă în faptul că datoria insulei, de aproximativ 70 de miliarde de dolari, este restructurată în prezent printr-o procedură asemănătoare falimentului.

O comisie de supraveghere a dispus tăieri bugetare dure şi dureroase, în pofida faptului că Guvernul preferă o combinaţie între o stimulare economică, tăieri şi reforme structurale.

Dacă Puerto Rico ar fi un stat american, s-ar putea declara insolvent în baza legislaţiei americane. Acest lucru ar transfera Washingtonului cel puţin o parte a datoriilor acestui teritoriu al său.

Puerto Rico este afectat de o birocraţie excesivă, cheltuieli sociale mari, o infrastructură slabă şi migraţia multor tineri.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată