Proteste SUA. Zeci de reporteri au fost răniţi şi arestaţi, în pofida legitimării. O jurnalistă a orbit la un ochi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi jurnalişti au devenit victime ale violenţelor din Statele Unite. Unii dintre ei au fost vizaţi deliberat, relevă site-ul de investigaţii The Bellingcat.

În pofida protecţiei oferite de Statele Unite pentru libertatea de exprimare, jurnaliştii sunt destul de expuşi în faţa violenţei. În aceste zile tensionate, mulţi dintre ei au fost atacaţi chiar de către membri ai forţelor de ordine în timp ce transmiteau în direct de la protestele generate de moartea afro-americanului George Floyd, care şi-a dat ultima suflare sub genunchiul unui poliţist.

USA Today, o reţea ce cuprinde mai multe publicaţii din Statele Unite, relatează povestea a zeci de jurnalişti ajunşi victime ale intervenţiei poliţiei.

Un prim caz care a atras atenţia presei internaţionale a fost arestarea unui echipaj CNN, la Minneapolis. Duminică, Poliţia din Des Moines a reţinut-o pe reporteriţa Andrea Sahouri, de la Des Moines Register. Ea spune că a fost arestată după ce nu a reuşit să de dea la o parte în momentul în care poliţia elibera zona. Un coleg de-al ei, Brenden Hunter, de la Detroit Free Press, a ajuns la urgenţe după ce a inhalat gaz lacrimogen. În schimb, Linda Tirado a rămas cu sechele pe viaţă. Această jurnalistă independentă a orbit la ochiul stâng după ce fost lovită cu un glonţ de cauciuc sâmbătă, la Minneapolis.

„Atacurile asupra jurnaliştilor şi echipelor de filmare arată o lipsă profundă de respect faţă de categoriile profesionale care încearcă să-şi facă meseria şi să documenteze un eveniment crucial. Aceste exerciţii de intimidare sunt de neacceptat”, denunţă Carlos Martinez de la Serna, directorul Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor.

Dacă în multe cazuri jurnaliştii devin victime colaterale ale gazelor lacrimogene, gloanţelor de cauciuc sau spray-urilor cu piper folosite de forţele de ordine, în unele cazuri sunt vizaţi în mod intenţionat, scrie Nick Waters, un fost ofiţer în armata britanică, într-o analiză realizată pentru „The Bellingcat”.

Analistul enumeră circa 50 de cazuri de jurnalişti atacaţi deliberat de poliţie, cele mai multe dintre ele fiind înregistrate la Minneapolis, locul izbucnirii actualelor revolte din Statele Unite.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort