Protecţie sporită pentru judecătorii Curţii Supreme înaintea unor hotărâri privind avortul şi armele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Congresul Statelor Unite a adoptat o lege care consolidează protecţia judecătorilor de la Curtea Supremă, cu câteva zile înaintea unor hotărâri considerate cruciale cu privire la avort şi armele de foc, relatează AFP.

Un american puternic înarmat a fost arestat miercurea trecută în apropierea locuinţei judecătorului conservator Brett Kavanaugh, la periferia Washingtonului, care voia să-l asasineze pe judecător, iar apoi să se sinucidă.

În timpul interogatoriului, el le-a spus anchetatorilor, între altele, că este furios pe Curtea Supremă în urma divulgării, la începutul lui mai, a unui proiect de hotărâre privind avortul.

Acest text sugerează că cea mai înaltă jurisdicţie din Statele Unite este pregătită să-şi anuleze hotărârea istorică din 1973 prin care a recunoscut dreptul femeilor de a avorta, ceea ce a declanşat manifestaţii în întreaga ţară, inclusiv în faţa locuinţelor mai multor judecători.

O hotărâre a Curţii Supreme în acest dosar, dar şi o hotărâre cu privire la purtarea armelor de foc, urmează să fie anunţate până la 30 iunie şi alimentează temeri cu privire la o creştere a unor tensiuni,

”Azi (marţi), noi am transmis un semnal clar radicalilor de stânga: nu puteţi intimida judecătorii Curţii Supreme”, a anunţat liderul minorităţii republicane în Camera Reprezentanţilor Kevin McCarthy, chiar înainte de adoptarea acestui proiect de lege.

Textul prevede o extindere a protecţiei de care beneficiază judecătorii Curţii Supreme la întreaga familie a acestora.

El a fost adoptat de către Senat şi urmează să fie promulgat de către preşedintele american Joe Biden.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani