Proiect revoluționar: lucrătorii din livrări, înlocuiți cu roboți umanoizi la Amazon

0
Publicat:

Amazon dezvoltă software pentru roboţi umanoizi care ar putea înlocui în viitor locurile de muncă ale lucrătorilor din livrări, a informat miercuri publicaţia The Information, citând o persoană familiarizată cu proiectul.

Reuters nu a putut confirma imediat aceste informaţii. Potrivit articolului, Amazon finalizează construcţia unui ”humanoid park”, un circuit cu obstacole în interiorul unuia dintre birourile sale din San Francisco, California, unde va începe testarea acestor roboţi în curând, scrie News.

De asemenea, Amazon dezvoltă software-ul de inteligenţă artificială care va alimenta aceşti roboţi şi plănuieşte, cel puţin pentru moment, să folosească hardware de la alte firme în cadrul testelor.

Amazon nu a răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta informaţiile în afara orelor de program obişnuite.

Seria de anunţuri făcută miercuri de Amazon a demonstrat cum roboţii din depozite, curierii şi centrele logistice vor beneficia de o integrare tot mai mare a tehnologiei AI, accelerând livrarea pachetelor la clienţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim