Programatorul CIA responsabil de cea mai mare scurgere de informații, publicate de Wikileaks, condamnat la zeci de ani de închisoare
0Un fost inginer de software al Agenției Centrale de Informații (CIA), care a fost condamnat pentru că a efectuat cel mai mare furt de informații clasificate din istoria agenției și pentru pornografie infantilă, a fost condamnat joi la 40 de ani de închisoare, transmite Reuters.
Sentința de 40 de ani, pronunțată de judecătorul districtual american Jesse Furman, a fost dată pentru „infracțiuni de spionaj, piraterie informatică, sfidarea Curții, declarații false către FBI și pornografie infantilă”, au precizat procurorii federali americani într-un comunicat. Judecătorul nu a impus o pedeapsă pe viață, așa cum ceruse acuzarea.
Joshua Schulte a fost condamnat în iulie 2022 pentru patru capete de acuzare pentru spionaj și piraterie informatică și un cap de acuzare pentru minciună față de agenții FBI, după ce a furnizat materiale clasificate către WikiLeaks, în așa-numita scurgere de informații Vault 7. În august anul trecut, un judecător a confirmat în mare parte condamnarea.
În martie 2017, WikiLeaks a început să publice materialele, care se refereau la modul în care CIA supraveghea guverne străine, presupuși extremiști și alte persoane prin compromiterea sistemelor electronice și a rețelelor informatice ale acestora.
Procurorii au caracterizat acțiunile lui Schulte drept „cea mai mare scurgere de date din istoria CIA, iar transmiterea de către acesta a informațiilor furate către WikiLeaks este una dintre cele mai mari dezvăluiri neautorizate de informații clasificate" din istoria SUA. Un reprezentant al lui Schulte nu a putut fi contactat imediat pentru comentarii.
Procurorii au mai spus că Schulte a primit mii de imagini și videoclipuri cu pornografie infantilă și că au găsit materialele în apartamentul din Manhattan al lui Schulte, într-un folder criptat sub trei straturi de protecție prin parolă, în timpul anchetei privind scurgerile de informații despre CIA.