Procurorul special Robert Mueller anchetează legăturile de afaceri ale lui Jared Kushner, ginerele lui Trump, cu cetăţeni chinezi şi ruşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jared Kushner (primul din stânga), alături de Donald Trump FOTO EPA-EFE

Procurorul special Robert Mueller, care încearcă să afle dacă Moscova s-a amestecat în ultimul scrutin prezidenţial din Statele Unite, investighează, între altele, eforturile lui Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, de a atrage capital străin, inclusiv din Rusia şi China, în timpul perioadei de tranziţie prezidenţială, relatează postul CNN, preluat de AFP.

Potrivit CNN, este un indiciu că ancheta lui Mueller merge dincolo de contactele lui Jared Kushner cu cetăţeni ruşi apropiaţi Kremlinului.

Acesta din urmă a fost interogat recent în legătură cu discuţiile avute în timpul perioadei de tranziţie prezidenţială pentru a obţine capital pentru clădirea sa de birouri de pe 666 Fifth Avenue din New York, aflată pe atunci în dificultăţi financiare, precizează CNN, care citează surse apropiate dosarului.

La o săptămână după alegerile din 8 noiembrie 2016, Kushner s-a întâlnit cu oficiali ai companiei chineze Anbang Insurance, inclusiv cu preşedintele ei, Wu Xiaohui, potrivit cotidianului The New York Times.

Potrivit cotidianului american, preşedintele Anbang Insurance şi ginerele lui Trump au fost aproape de încheierea unui acord de investiţii pentru compania imobiliară de pe 666 Fifth Avenue, însă discuţiile au eşuat în cele din urmă.

O altă întâlnire aflată sub lupa lui Mueller, potrivit The Washington Post, este cea între Jared Kushner şi Serghei Gorkov, preşedintele băncii de stat ruse Vneşeconombank (VEB). În timpul audierii sale în Congres, în iulie anul trecut, Kushner a afirmat că aceastp întâlnire a fost consacrată doar unor chestiuni legate de guvern.

Jared Kushner a cumpărat imobilul de pe 666 Fifth Avenue în 2007, însă criza imobiliară l-a forţat să cedeze 49,5% din acţiuni unui alt grup imobiliar, Vornado Realty Trust.

În timpul perioadei de tranziţie la Casa Albă, el a jucat un rol-cheie, indicând că a discutat cu peste 50 de persoane din 15 ţări.

Kushner susţine că nu şi-a finanţat niciodată afacerile cu bani din Rusia şi dă asigurări că legăturile pe care le-a avut cu diverşi cetăţeni ruşi în timpul şi după campania prezidenţială din Statele Unite au fost „corecte“.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă