Primul acord între o universitate americană și mişcarea studenţească pro-palestiniană

0
Publicat:

Universitatea Brown, care este parte a unui grup academic de elită din nord-estul Statelor Unite, a anunţat un acord cu studenţii săi pro-palestinieni, primul de acest fel în criza ce afectează lumea studenţească americană din cauza războiului din Fâşia Gaza, transmite AFP, potrivit AGERPRES.

Brown University FOTO: Facebook/BrownUniversity

Preşedintele Universităţii Brown din Providence (Rhode Island), Christina Paxson, a salutat, într-un comunicat de presă, desfiinţarea unei tabere de studenţi şi activişti pro-palestinieni la ora 17:00 (21:00 GMT) în schimbul unei promisiuni din partea Consiliului de administraţie al universităţii că va decide cu privire la posibile „dezinvestiţii de la companii ce permit şi profită de pe urma genocidului din Gaza”.

Sistarea legăturilor dintre marile universităţi private americane şi patroni sau companii care au legături cu Israelul reprezintă un punct major din revendicările mişcării studenţeşti şi activiste care apără cauza palestiniană şi se opune războiului purtat de Israel împotriva Hamas.

Acordul de la Brown reprezintă prima concesie acordată de o universitate de elită mişcării naţionale care s-a răspândit în ultimele două săptămâni pe întreg teritoriul Statelor Unite, din California în vest (Universităţile UCLA, USC, etc ), nord-est (Columbia, Yale, Harvard, UPenn), sau statele din centrul şi sudul SUA, cum ar fi Texas şi Arizona.

Studenţii şi administraţia Universităţii Brown urmează să negocieze în continuare aspecte ale acordului din mai până în octombrie. În tabăra improvizată, demonstranţii au sărbătorit la aflarea veştii, potrivit unui jurnalist AFPTV.

Studentul Leo Corzo-Clark a salutat „o victorie uriaşă pentru această mişcare internaţională şi pentru poporul Palestinei”.

„Universitatea s-a aşezat să asculte cererile noastre, pe studenţi şi să ia în considerare renunţarea la investiţiile în război, moarte, ocupaţie”, a adăugat studentul Sam Theoharis.

Demonstraţiile din campusurile americane au reaprins în Statele Unite dezbaterea tensionată de la începutul războiului din Fâşia Gaza între libertatea de exprimare, drepturile constituţionale şi acuzaţiile de antisemitism şi antisionism.

Preşedinta Universităţii Brown a recunoscut că „distrugerea şi pierderea de vieţi omeneşti în Orientul Mijlociu i-au împins pe mulţi (studenţi) la un apel pentru o schimbare semnificativă”.

Paxson a denunţat, de asemenea, „escaladarea unei retorici incendiare (...) şi creşterea tensiunilor în campusuri din ţară”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”