Primele impresii ale foştilor preşedinţi americani despre Vladimir Putin. După ce a fost fermecat, George W. Bush a vrut să-l ia la bătaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George W. Bush l-a pictat pe Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

AFP a făcut o compilaţie a primelor impresii ale foştilor preşedinţi americani despre Vladimir Putin pe care actualul preşedinte american Joe Biden l-a numit „criminal”. Cei doi şefi de stat vor purta discuţii azi la Geneva.

Prima impresie a lui Bill Clinton după ce l-a sunat în 1999 să-l felicite pentru funcţia de preşedinte a fost că e „suficient de dur încât să coaguleze Rusia”.

Clinton, care avea o relaţie caldă cu mentorul lui Putin, Boris Elţîn, îl considera „rece”, dar avea să scrie în memoriile sale că „Elţîn a ales un succesor care are abilităţile şi capacitatea de a gestiona turbulenta viaţă politică şi economică a Rusiei mai bine decât o poate face el (bolnav) acum”.
 

George W. Bush

În discuţiile private, înainte să fie ales, Bush l-a catalogat pe Putin „un tip dur”, ca să fie fermecat de el când s-au întâlnit prima oară în 2001, în Slovenia, povestind, o remarcă devenită celebră, că l-a privit în ochi pentru „a-i simţi sufletul”.

„E un om dedicat trup şi suflet ţării sale”, spunea el.

Bush, un om credincios, ar fi fost mişcat când Putin i-a mărturisit că i-a ars casa şi singurul obiect rămas întreg a fost o cruciuliţă dăruită de mama sa.

Relaţiile lor s-au înrăutăţit foarte mult ulterior - în 2006, Bush, frustrat, îi spunea premierului danez :„Putin e prost informat. E ca şi cum aş discuta cu un şcolar, nu are informaţiile corecte”.

La conferinţa lor comună de presă, Putin nu l-a menajat pe Bush: „Nu ne-am dori o democraţie ca în Irak”.

Bush i-a dezvăluit premierului britanic că aproape şi-a pierdut cumpătul în timpul unei întâlniri cu Vladimir Putin, înfuriindu-se atât de tare încât era să sară peste masă şi să-l lovească.

„Avea un ton dispreţuitor, acuzând America de tot felul de lucruri”.

În memoriile sale Bush a dezvăluit că l-a confruntat direct pe Putin la Jocurile Olimpice de la Beijing, după ce Rusia a invadat Georgia, în 2008.

Bush l-a avertizat pe Putin că preşedintele georgian are sânge fierbinte. „Şi eu am sângele fierbinte”, a replicat Putin.

„Nu, Vladimir, tu ai sânge rece”, i-a răspuns Bush.

Barack Obama

Relaţiile dintre Rusia şi SUA s-au liniştit în timpul mandatului lui Obama.

„Nu am o relaţie personală proastă cu Vladimir Putin. Când avem conversaţii, suntem sinceri, direcţi şi constructivi. Ştiu că presei îi place să se uite la limbajul corporal şi el stătea puţin cocoşat, ca un copil plictisit din spatele clasei", declara fostul preşedinte american în 2013.

Donald Trump

Donald Trump, a făcut atât de puţin efort să-şi mascheze admiraţia faţă de liderul rus, încât mulţi dintre oficialii de la Washington s-au întrebat dacă nu cumva securitatea Casei Albe ar fi fost compromisă de agenţiile de spionaj de la Kremlin.

„Îmi place Putin şi el mă place pe mine”, îi spunea Trump jurnalistului Bob Woodward adăugând că se înţelege mai bine cu liderii străini cu cât sunt mai „duri şi mai răi”. După summitul din 2018, fostul preşedinte american a spus public că este mai înclinat să-l creadă pe Putin decât FBI-ul în privinţa amestecului Rusiei în alegerile din 2016.

„Preşedintele Putin mi-a spus că nu este Rusia. Nu văd vreun motiv pentru care ar fi”, a adăugat el.

Joe Biden

Biden a transmis de la bun început că SUA vor adopta o poziţie dură faţă de Rusia - întrebat dacă îl consideră pe Putin un „criminal”, Biden a răspuns că da, asta e părerea lui despre el.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie