Prima doamnă a SUA, Jill Biden, testată pozitiv la COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVĂ

Prima doamnă a SUA, Jill Biden, a fost testată pozitiv la COVID-19, a anunţat marţi responsabila sa pentru comunicare, Elizabeth Alexander, potrivit Reuters.

După ce a fost testată negativ pentru COVID-19 luni, în cadrul testării periodice, prima doamnă a început în timpul serii să prezinte simptome asemănătoare unei răceli. Ea a fost din nou testată negativ într-un test antigen, dar testul PCR a dat ulterior rezultat pozitiv, explică sursa citată.

În schimb, preşedintele Joe Biden a fost marţi testat negativ pentru COVID-19. Liderul de la Casa Albă a trecut la rândul său prin infectarea cu coronavirus, fiind testat pozitiv ultima dată pe 5 august.

Testat prima dată pozitiv la COVID-19 pe 21 iulie, Biden a ieşit pe 27 iulie din izolare, întrucât fusese atunci testat negativ şi părea să se fi vindecat după ce a urmat un tratament împotriva coronavirusului.

Dar pe 30 iulie el a fost testat din nou pozitiv, ceea ce medicul Casei Albe a descris drept o ''recădere'', caz observat la un mic procent dintre pacienţii care au fost trataţi cu medicamentul antiviral Paxlovid.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie